Ganduri la final de an

Am mai ajuns la un final de an si spun asta desconsiderand cu indolenta avertizarile pentru sfarsitul lumii, dar cu convingerea ca nu avem cum sa ne inecam ca tiganul la mal, dupa ce am parcurs atat de glorios aproape inca 355 de zile pe acest mirific taram; ultimele 10 zile sunt sigur date bonus pentru realizarile fabuloase de peste an si pentru ca nu am comis fapte intr-atat de abominabile incat sa plece ingerasii de langa noi.

 

La inceput de fiecare an imi fac o listuta de cateva pagini serioase cu obiectivele de atins pe anul ce inmugureste; am grija sa nu fie realiste deloc si sa-mi conserv dezamagirea drept statusul de fapt al naturii mele si sa ma educ in asa fel incat sa nu ating perfectiunea in mod voluntar si nu pentru ca asa imi iese sau, mai bine zis, nu imi iese.

Relatiile cu rudele capatate - socrii

Suntem asa de diferiti si atat de recunoscatori pentru ca ni s-a oferit aceasta diversitate , dar totusi exista cateva aspecte pe lumea asta care ne uniformizeaza si ne amintesc ca apartinem aceluiasi regn inteligent. Relatia cu rudele prin alianta, mai precis cu SOCRII, sunt peste tot identice, orice ar vrea sa spuna aparentele.

 

Oriunde pe mapamond, se asista la o continua joaca de-a soarecele si pisica, in conditiile in care SOCRUL/SOACRA este cea care tine sfoara soricelului si se joaca cu psihicul lui pana cand “victima” lesina de teama inainte de a-l servi ca cina. Este clar o situatie in care noului venit in familie ii sunt testate cu abilitate toleranta la stres si capacitatea de a prevede orice obstacol in inocente lingvistice.

Sunt visator de profesie.

 

 

Visez adeseori cu ochii deschisi. Iti poti da seama, de obicei, dupa urmele de pe camasa ca am zburdat pe meleaguri colorate intens. Sau dupa schiopatatul sfios si cucuiul ce se zgaieste la trecatori de sub breton. Ma recunosti usor, fara indoiala.

Cand eram copila, visam ca o sa fiu rapita de o banda de pirati. Mare mi-a fost dezamagirea cand am aflat ca piratii sunt doar niste pungasi. In adolescenta, visam ca o sa-mi bata la usa printul pe cal alb. Dar am deschis usa unui nenorocit. Ca tanara femeie visam ca o sa intalnesc un milionar frumos. Dar anii au trecut si milionarul tot nu a aparut.

Nu va ingrijorati. Doar nu mi-am pierdut speranta. Visez in continuare cu ochii laaarg deschisi la acel milionar. Recunosc, sunt o visatoare inraita si daca, vreodata, as da peste vreun anunt ”Angajam visator de profesie” cu siguranta as tabaci multe funduri.

 Dar cum, evident, visez, din nou, ma multumesc  cu statutul de fiinta deteapta. Ce nu ati tras cu urechea la ce se vorbeste prin targ? Visatul cu ochii deschisi e semn de inteligenta. Dovedit. Daca nu ma credeti, aruncati un ochi mai jos

 

http://jurnalul.ro/it/stiinta/visati-cu-ochii-deschisi-e-semn-de-inteligenta-608167.html

 

PS: Daca sunteti curiosi, el e milionarul pe care il astept

Posted by Suflet blond

Profil 360 de grade - Pitipoanca

Se realizeaza in ultima vreme o evolutie cu repeziciune a unei specii care intre alte hotare era inca demult pe cale de extinctie – in prezent disparuta total sau anihilata din radacini cu doze de cultura, corect administrate si in proportii deloc zgarcite: PITIPOANCA.

Cum o recunosti? Intr-adevar, s-ar putea sa ai ceva probleme, dar iti dau un indiciu: este mai sclipitoare decat Calea Lactee si mai kitchoasa decat o icoana cu leduri sau un tablou de bazar cu referinte sonore de cascada susuratoare. Si daca nici atunci nu-ti sare violent in ochi, bazeaza-te pe nasul tau care e derutat rau de tot atunci cand se apropie de ea la o distanta de 5 m! Nu-i nimic! Profita si stai prin preajma-i un pic (in caz ca-ti plac parfumurile ieftine sau din categoria “dulci”) pana te parfumezi si tu de-a binelea din cap pana-n picioare, moca . 

Si nu vei fi nicicum acuzat de furt, ci doar vei iesi in evidenta ca esti un sarantoc si jumatate, fara imaginatie in ale “outfiturilor”, cu gusturi mult prea limitate si dezgustator de discrete. Iar daca o pui sa scrie – atat cat poate si eventual dupa dictare-, o vei identifica cu usurinta dupa inimioarele migalos articulate folosite in loc de virgulite si punctisoare si abundenta de “tz” sau “sh”- ca doar nu vrea sa aiba probleme in a i se intelege ideile sau a i se confunda stilul!

Accesorii pentru suflet

Dimineata... forfota... agitatie ... zarva multa; cativa intarziati  alearga sa ajunga la mijlocul de transport...cei care nu reusesc bat din picior nervosi ca trebuie sa mai astepte o buna bucata de timp pe urmatorul. Aici cu mandrie si fara sa fi depus prea mult efort...ma incadrez si eu. Eiiii si daca tot am ratat autobuzul, incep sa ma uit in jur si implicit la oameni.

Imi plac oamenii...mi se pare ca sunt o sursa inepuizabila de motive, deopotriva hilare si serioase, despre care poti sa vorbesti ore in sir, fara intrerupere. Poti detasat sa faci diferenta intre fetele care mai de care mai aranjate, mai asortate si cochete, si baietii, carora dimineata clar le-a declarat razboi, caci n-au apucat saracii sa-si aranjeze prea bine freza “smiley – iana.”

Cum e sa mergi pe partea gresita a soselei

Cum sunt in Marea Britanie, pacat ar fi sa nu documentez calatoria cu articole, oarecum legate de tara lui Shakespeare si a fotbalului, pentru CB. Nu sunt tocmai in pauza aici, totusi, atat de multe lucruri noi trebuie sa lase si urme pe hartie, macar cateva ...

Saptamana aceasta incepem cu primele impresii:

Love is in the air - la multe sute de metri altitudine, undeva deasupra Bruxelles-ului se infiripa o idila. Protagonistii? Un funny little indian si o focoasa romanca, nascuta undeva in Transilvania. The land of Dracula, spune indianul in timp ce stewardesa ne aduce un chicken curry sandwich. Tanara zambeste strengar si il intreaba daca a facut baie in Gange. Uneori stereotipurile te urmaresc la orice inaltime ...

Sunt adult. Si nu stiu cand s-a intamplat!

Viata ta ajunge intr-un  moment de cotitura. Nici prin gand sa fi crezut ca timpul zboara al naibii de repede. Credeai doar ca e o minciuna gogonata lasata intentionat pe balustrada de la etajul doi. Ehe - doar stai la unu si ai fi in stare sa iei si liftul, daca s-ar putea.  Si, totusi, gogonata minciuna pare sa-ti dea de furca.

 Iti poti da seama din privirile celor ce te inconjoara. E oficiala treaba.  Si e naspa ca te cauti in buzunare, incercand, zadarnic, sa gasesti raspunsul. Si in loc de raspuns, dai peste claia de par de pe picioare. Iti amintesti vag ca erai in camera obscura de camin si cautai un ac. Habar nu aveai cum arata, dar tu cautai de zor. Si iti mai amintesti ca pana mai ieri, maica-ta avea grija de tine.

Esti suficient de inteligent pentru lumea asta?

Cand iti dai seama si pui stampila de “om inteligent” pe interlocutorul tau ? 

• Sa fie atunci cand iti dai seama ca nu rade la glumele tale insipide? 
• Sau cand te uiti la tinuta sa si nu vezi nici o eticheta a firmei atarnand?
• Sau cand epuizand (tu) arsenalul de glume deocheate si bancuri rasuflate il inviti la o tigara, dar refuza pretextand ca nu fumeaza (doar e o persoana inteligenta si stie ca fumatul dauneaza grav sanatatii!)? 
• Sau cand comentezi tot felul de cancanuri si il surprinzi ca face analiza psihologica a comportamentelor denigrante ale oamenilor? 
• Sau pur si simplu cand te abandoneaza pentru ca esti “out of his league” ?

Oricum nu te lua dupa marimea capului, pentru ca de multe ori o coafura bine tapata te induce in eroare si asta fara sa ai ocazia sa auzi sunetul de sec!

Buna

Buna...din nou...dupa ceva vreme,

Pornind de la citatul: „Viata nu are subtitrare, ori o intelegi, ori nu…” – Wolf Wildfire, as avea o intrebare; a vazut cineva trailer-ul?

Today is my first day as an adult

Dear world,

This is my final letter to you before I become a grownup. I decided to leave my childhood away in the attempt to become a serious person, according to my biological age. I liked a lot to play the child’s role, to receive the last piece of cake, to have the largest slice of pizza, to be allowed to use the swing and so on. My friends always protected me, they never hurt me and they never used nasty words around me. Not even my family, well known for their vulgarity, not even they couldn’t speak like a real adult in front of me. 

So I enjoyed that for a long time, without even bother to change this soft and comfortable role. It’s like giving up to your umbrella when it’s raining. You don’t do that at all. It’s too dangerous first of all for your look and secondly for your health. And I know this more than anyone else. I admit that I am still enjoying cartoons and dots on my outfits, but I pretend that I don’t in order to make the other people admire my adulthood side. Which, by the way, doesn’t exist for me. I tried for a really long time to plan for myself a new set of rules to follow and to accede in this universe, full of responsibilities, but I failed every time, tragically.

Astazi impart zambete

-Grey`s Anatomy mood-

Nu recunosti niciodata cea mai importanta zi viata ta. Si doar ti-ai imaginat-o de atatea ori! Nu o recunosti decat atunci cand se intampla. Nu recunosti cea mai importanta zi din viata ta, decat atunci cand te trezesti, nauc, in mijlocul ei. Ziua in care iti iei un angajament fata de o persoana. Sau cea in care inima iti este calcata in picioare. Ziua in care iti gaseste sufletul pereche. Ziua cand realizezi ca viata e scurta si tu vrei sa fii nemuritor. Acestea sunt zilele ce conteaza.

 

Posted by Suflet blond

 

Despre vinovatie

Se spune ca in ochii vinovatului se citeste teama si neliniste. 

Unii dintre noi se dau de gol singuri. Altii au nevoie de un pic de ajutor. Altora, dimpotriva, li se potriveste de minune rolul. Iar cativa, pur si simplu, nu pot sa se abtina la timp.  

Asumarea responsabilitatii e doar o chestiune pur subiectiva. Sentimentul vinovatiei e doar una dintre cele mai puternice arme de manipulare de care ne putem folosi.  

Dar mai stim si de existenta acelei  carti  care ne spune ca suntem cu totii pacatosi. Bineinteles, nu toti cei care apuca sa o citeasca se lasa coplesiti de vina.

Free tips for lovers

 Iata o tentativa de a face bine femeii, consiliind un pic barbatii care se presupune ca au deja o partenera si nu trebuie sa mai asude “vanand” una. Cum au ajuns sa aiba o iubita e numai si numai meritul lor; cum reusesc totusi sa o tina aproape, este o arta; de sunt artisti, ramane de vazut...

Restul dupa nevoi

De regula,  nu-mi bat capul cu ce rest primesc. Culeg monezile de pe tejghea  si le arunc in portofel.  Nici nu mai stau sa verific daca am primit tot maruntisul.  Adeseori , accept si guma de mestecat pe care vanzatoarea  mi-o arunca in graba peste bancnotele verzi.  Prietenii ma stiu acum drept furnizor de gume. 

Dar nu mi-a fost usor tot timpul. Acest subterfugiu al comerciantilor mi-a dat serioase batai de cap la inceput. Intrasem in etapa “restul diversificat”  si mi se baga  pe gat orice altceva decat monezile cuvenite. Sub forma de protest, am renuntat sa mai cumpar de la magazinul din colt.

Diversitate

De dragul diversitatii, dati o sansa femeilor urate!

•      Pentru ca pot fi simpatice
•      Pentru ca rad mereu la glumele tale
•      Pentru ca nu pierd mult timp la toaleta
•      Pentru ca stiu ce conteaza

    

    

           Posted by My imaginary friend 

O zi perfecta

Sa va povestesc ziua mea de ieri. Ma trezesc. Suna notsosmartphonul meu, il inchid necedand primului instinct de a-l arunca de perete. Apoi urmez traseul obisnuit: spalat pe ochi, pe dinti si amorf pasind spre bucatarie. Ibricul face cunostinta cu aragazul, aragazul cu bricheta (protejam padurile patriei), bricheta cu tigara, tigara cu mine, eu cu chiseaua de zahar (trei lingurite cu varf plus una rasa plus inca un pic) si apoi cu cutia de cafea. Imi beau cafeaua.

Ma uit la ceas, ceasul se uita la mine si imi spune ce nu vreau sa aud: esti in intarzaiere! Iau primele haine de pe unde sunt. Le imbrac, imi dau seama ca am un ciorap de un fel si un altul deloc asemanator. Zic: la naiba cui ii pasa si ies.

Despre balet

 La inceput m-a miscat ideea, dar nu am crezut nici cand ca ar putea fi atat de contagioasa. Nu ii intelegeam prea lesne rostul, de aceea am evitat-o mult timp. Eram o adepta inflacarata a sintagmei “Scoala este o cultura silnica”, in care credeam cu staruinta. Ba chiar incercam sa indrept si pe unii colegi, care se pierdeau undeva pe drumul dinspre casa spre scoala. 

 Nu tin minte cand am inceput sa am indoieli. Imi amintesc doar ca gandul ma indemna spre scoala, dar pasii ma purtau cu totul in alte locuri, antrenati de vocea suava din telefon „Nu ti-ai facut nici tu tema ?… Si tie ti-a fost rau ? Atunci hai sa ne dregem cu o cafea!“. Si nu eram singurele care pierdeam vremea pe langa facultate. Bancutele din preajma Universitatii erau pline ochi si in timpul cursurilor.

Living next door to....

 Imi iubesc platonic vecinii; intr-atat de discret, incat sunt sigura ca nici nu se prind. La capitolul asta sunt(ei=vecinii) asemeni unei amante nesigure care doreste la tot pasul mostre de afectiune, caci altfel cum sa-mi explic permanentele convocari la intrunirile de administratie din fata blocului, care se fac cu o periodicitate, ce depaseste alte periodicitati lunare si dorinta avida de a ne lungi la vorba avand ca fitil un simplu “Buna ziua!”!!! Mimica nu ma ajuta si uite asa sunt antrenata in discutii interminabile despre dramele altor vecini, care bineinteles nu sunt de fata si ma rog sa nu fie nici in spatele vizorului.

Despre Clara

 Clara este o tipa foarte misto, daca ma intrebati pe mine. Ceva mai optimista in trecut, dar isi revine incet....incet. Nici amuzamentul si ironia nu-i lipsesc si i se mai spune ca e o tipa rationala. Incearca sa nu supere sau sa deranjeze ambientul celorlalti in mod voit, insa a trecut si prin situatii de genul asta. Clara socializeaza destul de usor si de multe ori nu realizeaza ca centrul atentiei este locul care o pune cel mai bine in valoare...Clara nu plange dupa iubire pentru ca are din belsug...este o fiinta usor de iubit si impartasit momente frumoase. Stie unde ii este locul, dar e sigura ca s-ar simti confortabil si mai sus...este responsabila, insa nu are foarte multe ocazii sa o si demonstreze...ii plac foare multe lucruri si-i displac deopotriva tot cam atatea....

 Asta este oglinda in care se priveste Clara...e adevarat, e o oglinda care n-a mai fost stearsa de praf de ceva vreme..

Posted by Clara

Despre foste iubiri

 Cochetez de cand ma stiu cu dragostea. Cand eram mica  sechestram in brate fiecare patruped ce-mi cadea prizonier. Nu de putine ori, biata vietate ramanea fara suflare.  Mama ma privea amenintator si tata ma strangea de obraji. Mustrarile  mamei  le uitam imediat ce ieseam pe usa in cautarea urmatoarei victime.  Nu ma simteam nicidecum responsabila. Ofeream iubire cu forta si nu asteptam nimic in schimb.

 Cand am ajuns la gradinita, m-am transformat intr-o cuceritoare teribila. Era imposibil sa nu fiu observata. Bretonul in colturi se asorta de minune cu fusta plisata si pantofii cu bulinute. Printre creioane colorate, povesti cu zane, pauze de desert, pijamale si sosete, m-am amorezat de un blond si un brunet. Si cum habar n-aveam ce e aia  statornicie sau  monogamie, am cochetat cu ambii crai vreme indelungata. Educatoarea m-a parat mamei, care a inceput sa se uite ingrijorata.  Tata m-a strans in continuare de obraji.

Portrait of a Lady

Trecuta de copilaria fizica, dar savurand copilaria mintii, sunt mai degraba comuna decat interesanta – un adevarat deliciu pentru persoanele cu imaginatie din anturajul meu care isi inchipuie ceea ce nu e si ar vrea sa fie.

 

Tinand cont de speranta de viata din arborele meu genealogic, consider ca am avut parte de curba mea ascendenta pana acum, traita cu moderatie si frica de Dumnezeu, iar acum experimentez alunecarea pe derdelus, fara centura de siguranta, cu pofta de “ilegalitati”  si experiente de “must have” nu neaparat benefice, dar al naibii de placute.

 

Nu posed inteligenta emotionala, aia care in lipsa-i, ma face sa ma vand  mai degraba pe un pret de en gross decat sa pretind ca sunt genul care tine o carte pe noptiera si cunoaste 4 limbi straine, pentru ca pentru mine lauda de sine are cel mai insuportabil miros.

Parerea mea!

 Am citit odata ca maturitatea este definita ca momentul in care ai o parere si nu incerci sa demonstrezi celorlati  cat de buna si de utila este. Pare logic ce se spune, insa ce se intampla cu cei multi cu care interactionam zilnic si care au o parere despre orice? Se spune ca invatamantul este un sistem in cadere libera, deci ne putem folosi de asta atunci cand spunem ca nu trebuie sa ai o diploma ca sa fii medic, inginer, specialist in industria chimica sau  psiholog, bucatar, arheolog sau lacatus mecanic. Sfaturi de specialitate poti obtine de la ORICINE. 

 

Esti la o petrecere si ti s-a patat tinuta? Ei bine, te poti considera un norocos pentru ca exista cel putin 5 persoane in jurul tau care stiu cate ceva despre modalitatile eficiente de indepartare a petelor. Mai mult decat atat, intra in polemici cu ceilalti care le desconsidera metodologia. Te doare capul, ai arsuri la stomac sau schiopatezi? Poti spune usurat ca si de data asta a dat norocul peste tine. Exista cel putin 3 persoane care au tratamentul potrivit, combinatia perfecta de leacuri care ajung sa te scape chiar  si de afurisita  piatra la rinichi.

Sunt o modesta si nu ma laud

Nu sunt o dependenta de digital. Din fericire, sunt doar un suflet analogic intr-o lume digitala.

Nu-mi plac noptile pierdute in fata ecranului. Si, totusi, cand cedez ispitei, anticearcanul o ascunde siret.

Aleg, fara regrete, paginile galbui ale unei carti prafuite. Dar ma cuceresc si mirosurile scumpe.

In momentele stralucite sunt rationala. In timpul liber sunt doar o poveste de dragoste si dor.

Tanjesc naiv dupa copilarie. Si, totusi, nu rasfoiesc des albumele cu poze.

Ma fortez sa zambesc timid in fiecare zi. Cand nu-mi reuseste, cer ajutorul vecinului.

Nu ma pricep la uneltiri. Dar barfele fac deliciul pauzelor de cafea.

Vreau in jurul meu doar oameni care pot face imposibilul. Si, totusi, pastrez in sertar o pereche de aripi cu care o sa zbor intr-o zi.

Sunt o mitomana decenta. Hilar, ma dau singura de gol intr-un fel sau altul.

Ma straduiesc sa fiu optimista. Dar reusesc mereu sa spun NU cu usurinta.

Sunt enervant de ambitioasa. Dar sunt simpatica cand ma inrosesc pana in varful nasului.

Vorbesc doar cand sunt intrebata. Ma revansez mazgalind foile.

 

 

In rest, sunt un suflet blond. Dar sunt exceptia de la regula.

 

Posted by Suflet blond

Sa scrii ...

 Sa scrii nu e greu, sa intri in starea de scris e adevarata provocare.

 Incerci sa o faci, dar mereu intervine ceva. Un lucru de facut, ceva de vazut, undeva de mers. Un om, o treaba, un sunet ...  Tacerea prea apasatoare, un vecin care da gauri chiar atunci cand tu te decizi asupra unui titlu ...

 Incerci. Incerci dimineata la cafea, cu o tigara in mana si cu ordinea de zi in cap. Te trezesti scriind: sedinta la doua, deadline acte la patru, meeting la cinci treizeci. Iti dai doua palme virtuale si incerci iar. Ochii iti aluneca pe ceas - e opt fara zece. Mai ai douazeci de minute sa te barbieresti, sa te imbraci si sa iesi pe usa. Micul dejun ramane pe masa langa ceasca de cafea pe jumatate plina. Nu e bai, o sa mai bei macar cinci in timpul zilei. Clar o sa scrii atunci.

 Ai ideea asta care te macina de cateva zile si vrei sa i te dai. Dar ai si colegi noi pe care vrei sa ii cunosti asa ca pauzele fug cu ei fara sa mai scrii nimic.

Pranz. Te-ai lipsi de el, dar te-ai lipsit de mic dejun si nu ai vrea sa iti cante stomacul in mijlocul sedintei de mai tarziu.

VESNIC LA DIETA

  De fiecare data cand imi pun in gand sa slabesc, am inevitabil acelasi rezultat dezastruos: cateva kilograme in plus. Si de fiecare data cand imi propun sa renunt la mancare, intotdeauna mi se face si mai foame si nu ma gandesc la altceva decat la mancare . Si pentru ca sunt organizata, procesul trebuie sa inceapa luni, dar fara sa omit sa-mi fac in duminica precedenta un festin cu cel putin 6 feluri de mancare si 3 tipuri de dulciuri din lista “astea nu” cu rauri de maioneza si cascade de ciocolata ...si cum sunt o finuta si nu sunt capabila sa dovedesc toate bunataturile alea intr-o singura zi si ma prinde “dieta” cu cateva “firimituri” de la vechile mele obiceiuri culinare, imi spun”Nu-i bai! Le termin pe astea si dupa aceea am tot timpul din lume si pentru salaturi!”

  Ma urc marti pe cantar, pentru ca mi se pare ca au trecut totusi aproape 48 de ore de la dieta si trebuie sa vad cum evoluez; sunt foarte socata sa descopar cateva sute bune de grame in plus (daca nu 1 kg intreg) la agonisirea dinainte. Sunt usurata cand citesc parerile unor persoane avizate care sustin ca atunci cand incepi o cura sustinuta de activitati sportive, e posibil sa mai iei putin in greutate, caci iti creste masa musculara, blah blahblah...Imi fac si eu socoata: pai am facut patul, am dus gunoiul,m-am machiat, am facut mancare si am mers pana in statia de autobuz...da! categoric de la miscare mi se trag kg in plus!

Indeajuns de aproape...de oameni

 Am fost acolo de cateva ori, de mai putine ori m-am intors cu spatele si-am plecat...Cauti sa intelegi si sa raspunzi de ce-urilor atunci cand dezamagirile provocate de oameni isi fac simtita prezenta.  Probabil ca si eu am provocat astfel de sentimente, de fapt nu probabil...sigur am facut asta. Cum am depasit oare situatiile, ce-am spus, cum m-am revansat?.. Oare am facut ceva in sensul asta?  Sau subiectivismul m-a coplesit si mi-a pus piedica  crezand  in sinea mea ca nu am gresit nimanui cu nimic...si atunci de ce sa fi luat atitudine? Cand stii sa spui ca-ti pare rau...atunci cand chiar iti pare? Sau iti dai seama ca e prea  tarziu si nu o mai faci?...Si cum afli cand e momentul? Care sunt simptomele..goluri in stomac, intepaturi in deget, te mananca pielea?

 

Mi-ar trebui un mecanism care sa-mi inregistreze comportamentul si sa ma avertizeze acut si strident in legatura cu asta, insa realizez ca nu  o sa existe niciodata asa ceva, asa ca nu-mi ramane decat sa apelez la constiinta. Ma gandesc serios sa nu ma mai judec,sunt un  om ca oricare altul..mi se intampla sa ma aflu in nenumarate circumstante care practic ma obliga sa reactionez...si o fac, obiectiv, subiectiv ....nu conteaza, o fac.

 

Este foarte adevarat ca atitutdinea poate  provoca reactii (adica, cam asa ar trebui sa se intample....pentru ca daca ma feresc de ceva...sunt oamenii fara reactii), dar daca este o atitutdine cat de cat asumata lucrurile care ar putea urma sunt foarte usor de suportat si gestionat. Si daca stai sa te gandesti...este o reactie in lant...Eu fac – tu vezi – el crede – NOI judecam si suntem judecati in orice ipostaza, in orice ce circumstante provocate sau nu cu sprijinul nostru.

Posted by Clara

Dance Me To The End Of Love

 Forfota de lume si ora lenesa a amiezii; o strange tandru de mana si-si fac loc prin multime. Merg fara vreun scop...doar sunt in vacanta-prima lor vacanta de cand sunt impreuna si savureaza fiecare la maxim placerea intimitatii data de trairea minutelor infinite in doi. Totul,dar absolut totul pare mai frumos si mai curat- e un sentiment ce-l simti acut numai atunci cand iubesti si esti iubit la randu-ti: strazile sunt mai curate, oamenii par lipsiti de griji si in aceeasi vacanta cu ei, hainele nu mai sunt posomorate, ci in tonuri calde,vesele, aromele prevestesc delicii culinare ce te fac sa salivezi excesiv. Ajung intr-un final intr-o piata deschisa cu multe tarabe impanzite de produse artizanale si in centru troneaza o scena la care trudesc de zor cativa oameni; se fac probe de sunet si in rumoarea generala se detaseaza cu usurinta vocea guturala a lui Cohen - Dance me to your beauty with a burning violin ....

 EL o priveste in ochi pe EA si se inteleg si acum ca si alte dati: le-a fost foarte usor sa-si aleaga melodia LOR si EL  se simte usurat ca acele cuvinte fac in locul lui promisiunea de iubire pana la sfarsitul vietii, dar comploteaza sa-si gaseasca resursele verbale cat sa reinnoiasca juramintele toata viata lor.

                      

Posted by L.

- Muzica Coffee Break -

Despre asteptari

 Aştept. Am aşteptat o viaţa, în fond ce mai înseamnă cinci, cincisprezece sau treizeci de minute, o ora, cinci sau doua zile? Aştept. Experienţa îmi spune ca nimic bun nu a ieşit pană acum din asta. Ei si? Viata e o chestie de noroc. Doar noroc. Eu unul nu il am, dar e ceva temporar, e imposibil sa nu se schimbe ceva, sa nu apara ceva sau cineva.

 Cand eram tanar mi-am dorit mult un mentor, profesorii mei erau insa prea plictisiti, prea prost platiti si prea incovrigiti de viata de zi cu zi ca sa ma vada. Asa ca am continuat, cuminte, sa stau in banca mea de langa perete. Am trecut repede peste episodul asta. Dar au venit altele. Am descoperit ca societatea si in general lumea e o mizerie. Oamenii sunt niste creaturi tare ciudate, cu tragediile lor cu problemele si cu ieftinataturile lor. M-am si nascut intr-o tara dezagreabila care nu ma ajuta deloc.

Mi-am regasit prietenii pe Facebook. Le arat zilnic lumea mea, postez orice schimbare, oricat de mica. E imperativ ca ei sa stie - pot fi un model atat de bun daca cineva isi da ragaz sa se uite. Viata mea e proape perfecta - sau asa trebuie sa apara.

 Deschid televizorul, zambesc mult, imi place sa ii vad pe mascaricii astia. Cand vad cat de prosti sunt unii imi creste stima de sine. Pac pac.

 Incerc sa indrept lumea pe forumuri. Multi refuza sa imi urmeze viziunea si povetele. Ii injur. Unii nu sunt in stare sa inteleaga ce le spun. Isi merita soarta . . .

 Ce sa va mai spun despre mine? Nu am mai citit o carte din gimnaziu. In fond cui folosesc bucatile astea de maculatura scrise de batrani pentru batrani?

 La munca? Ne distram mult. Ei se fac ca ma platesc, eu ca muncesc. Ne complimentam pe la colturi. Opt ore trec greu, dar multumesc lui Dumnezeu pentru weekend-uri. Aaaa . . . si concedii. Medicale, de odihna, fara plata ...

 Familia? Ne vedem rar, de sarbatori mai ales. Aud mereu aceleasi povesti: fumezi prea mult, bei prea mult, cheltui prea mult! Ce e de capul tau? Unde o sa ajungi? Ma plictisesc.

 Relatia? Ne iubim mult, vecinii nu inteleg ca relatia noastra e exploziva si uneori expandabila. Nefericitii cheama atat de des politia, tulburari au ei ...

  Dar lucrurile au sa se schimbe curand, am nevoie doar de o sansa si ma descurc eu cumva. Ma descurc.

PS: Istorioara ar putea continua la nesfarsit, dar cred ca ai inteles deja. Daca tu ai inceput sa semeni, macar un pic, cu personajul asta poate ar fi timpul sa nu mai astepti...

 

 PS2: Bomberman dixit:

"It's over, you can go outside and play now!"

Posted by Break (broke,broken)

 

Idei . . .

Buna,

Am vrut initial sa nu marturisesc chiar tot, dar trebuie sa spun faptul ca deadline-urile ma omoara. In termen de cateva zile trebuia sa prezint prima mostra a ceea ce trebuia sa scriu...nu am spus nimanui , dar nu ma puteam gandi la nimic. Aveam insa trei titluri...deodata parca era prea mult. Cineva spunea ca titlurile sunt cel mai greu de stabilit...guess what??? Generalitatile mi se par cele mai simple, poti vorbi intr-una despre orice, oricand, oriunde, facand apel doar la ce ai auzit, ce i s-a intamplat unuia, altuia...de multe ori fara sa ti se ceara sa-ti argumentezi afirmatiile.Mereu stim pe cineva caruia i s-a intamplat ceva...

Revenind la cele trei titluri...

-Altruismul – calitate sau defect?

Poate fi cu adevarat o virtute. Sa-i ajuti pe ceilalti dezinteresat...suna idealistic, dar cati dintre noi mai facem asta? Si uite asa...trecem de la calitate la defect. Eu nu spun ca nu sunt persoane care nu-si manifesta bunatatea in favoarea celorlati, dar sunt la fel de sigura ca subconstientul acelor persoane se asteapta, mai devreme sau mai tarziu la o recompensa a actului infaptuit sau macar la o recunoastere.

Intotdeauna am urat cuvantul TREBUIE (cel de al doilea titlu). Da.Sincer l-as schimba cu VREAU.

 

Trebuie sa mergi la serviciu!

Trebuie sa-ti atingi targetul!

Trebuie sa dai bine in fata tuturor!

Trebuie sa mananci!

Trebuie sa te trezesti!

Trebuie sa platesti!

Si, Dumnezeule...lista ar putea continua la nesfarsit.

Ei bine, mi-am propus sa schimb Trebuie cu Vreau. Dar, “trebuie” s-o fac de maine pentru ca deja e cam tarziu. Deci, de maine o sa “vreau”.

Cel de al treilea titlu suna cam asa: unui “de ce?” ii trebuie neaparat un raspuns.”De ce?” traieste in simbioza cu raspunsurile, ciudat pentru ca mi se intampla de multe ori sa intreb de ce si totusi sa nu primesc raspunsuri. Ofi oare pentru ca nu intreb pe cine trebuie, de ce-urile mele nu sunt atat de bine primite, incomodeaza, si daca e asa….de ce?

Ma temeam ca nu o sa am idei, dar brusc realizez ca am foarte multe de impartasit si astept cu nerabdare sa mi se “impuna” celalalt dead-line, pentru ca VREAU sa scriu fara ca nimeni sa ma intrebe DE CE?

Posted by Clara