De ce nu pot spune NU

Buna, numele meu este Zambiluta si nu pot spune „NU”. 

Astazi mi-am dat seama cu stupoare ca am am luat parte la un eveniment pe care in alte conditii l-as fi evitat fara nici o ezitare. Si evitat nu inseamna doar a o lua usor intr-o alta directie, ci inseamna a fugi mancand pamantul. Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc in detaliu la situatia pe care mi-am creat-o si la cate trebuie sa indur pentru faptul ca nu am puterea sa refuz. Mi-am pus sub lupa motivele care ma imping in haosul asta creat tot de mine si am ajuns la o concluzie re-ve-la-toa-re: explicatiile mele vazute prin ochii celorlalti ar parea de-a dreptul ridicole.

De exemplu nu imi place lumina pe partea dreapta si totusi accept sa stau ore in sir nemiscata, sufocata si clocotind in sinea mea doar pentru ca cineva m-a rugat sa facem schimb de locuri (poate vreun iubitor de lumina pe partea stanga).   Nu imi place umiditatea atmosferica pentru ca imi distruge aranjamentele si echilibrul interior (desigur la un nivel superficial, dar chiar si asa...) si totusi accept plimbarile romantice prin ploaie. Nu imi plac gesturile prietenoase din partea persoanelor necunoscute (le gasesc suspecte) si totusi ma complac in relatii pe care nici eu nu le pot cataloga, in conversatii lungi in care aflu povesti de viata complicate si la care nu pot raspunde cu aceeasi deschidere. Dar ce mai conteaza atata timp cat cercul se largeste!

 Sunt clar genul de persoana care analizeaza (prea mult ar spune unii) si care are un motiv pentru toate actiunile pe care le intreprinde. Dar care se teme in acelasi timp ca motivele sale nu au corespondent in normalitatea lumii inconjuratoare. Am inceput sa ma gandesc si sa schitez cum ar arata o zi perfecta, o zi in care normalitatea mea sa zburde nestingherita, precum zburda iepurele in bataia pustii, fachirul amator intr-un experiment nou si moleculele in apa clocotia. Ziua mea perfecta ar incepe cu un munte de saruri minerale extrase dintr-o ciocolata. Fara nici o legatura cu subiectul pe care il dezbat, desigur, dar e ziua mea perfecta asa ca nu urmaresc un fir logic al evenimentelor. Apoi ti-as spune Nu: nu vreau sa inspir aer poluat pentru ca tin ca sinusurile mele fie purificate iar porii mei sa aiba nivelul optim de deschidere, nu vreau sa imi risipesc rezervele de energie pentru planurile nimanui pentru ca imi iubesc planurile mai mult, nu vreau sa gust din portia din care au gustat si altii, nu vreau sa ma asortez cu roz si nu vreau sa aud povesti de dragoste.

 Vreau totusi sa apartin unui grup social. Si evident vrea ca lumina sa cada pe partea stanga.

 Am uitat sa va spun ca sunt o planta ornamentala, de interior.

 Posted by My imaginary friend