Buna, numele meu este Zambiluta si nu pot spune „NU”.
Astazi
mi-am dat seama cu stupoare ca am am luat parte
la un eveniment pe care in alte conditii l-as fi evitat fara nici o ezitare. Si
evitat nu inseamna doar a o lua usor intr-o alta directie, ci inseamna a fugi
mancand pamantul. Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc in detaliu la situatia
pe care mi-am creat-o si la cate trebuie sa indur pentru faptul ca nu am
puterea sa refuz. Mi-am pus sub lupa motivele care ma imping in haosul asta
creat tot de mine si am ajuns la o concluzie re-ve-la-toa-re: explicatiile mele
vazute prin ochii celorlalti ar parea de-a dreptul ridicole.
De exemplu nu imi place lumina pe partea dreapta si totusi accept
sa stau ore in sir nemiscata, sufocata si clocotind in sinea mea doar pentru ca
cineva m-a rugat sa facem schimb de locuri (poate vreun iubitor de lumina pe
partea stanga). Nu imi place umiditatea atmosferica pentru ca imi
distruge aranjamentele si echilibrul interior (desigur la un nivel superficial,
dar chiar si asa...) si totusi accept plimbarile romantice prin ploaie. Nu imi
plac gesturile prietenoase din partea persoanelor necunoscute (le gasesc
suspecte) si totusi ma complac in relatii pe care nici eu nu le pot cataloga,
in conversatii lungi in care aflu povesti de viata complicate si la care nu pot
raspunde cu aceeasi deschidere. Dar ce mai conteaza atata timp cat cercul se
largeste!
