Cand ma doare mana de prea mult alb incep sa merg. Cu pasi mici si
zgomotosi ma plimb ca bezmetica prin camera. Nu ma opresc decat dupa o jumatate
de ora. Nu ma pot abtine sa nu arunc o privire asupra minunatiei din buzunar.
Oufff. Dezamagita, imi extind teritoriul. Cuceresc pe rand, bucataria, holul
mare, baia si cam 30 de secunde din dormitor. De fapt cred ca a durat mai putin
sa-mi tranteasca usa in nas. Recunosc, sunt al naibii de enervanta in perioada
asta. Dar la fel de enervant e si parchetul care-mi scartaie sub picioare. Ma
linisteste gandul ca ideile bune trebuie muncite fizic.
Ma intorc lasciv la birou. O oboseala amagitoare ma curpinde
mieros in brate. Ma lupt din rasputeri sa o alung. Deschid in graba fereastra
si o vad cum dispare rusinata. Ma gandesc ca de as reusi sa ma iau in brate
singura, m-as scutura strasnic. As fi putin ametita, dar pun ramasag ca as
reusi sa ajung in dormitor si sa ies inainte ca usa sa se tranteasca, din nou,
in urma mea. Minunatia din buzunar m-ar lauda ca mi-am depasit recordul de
ieri.
Ma intorc la birou. Fara sa mai caut scuze iau pixul in mana si caut sa scriu. Mana nu ma mai doare, oboseala am alungat-o politicos pe fereastra. Ma infurii teribil cand vad ca nu scrie. Imi arunc privirea printre foile imprastiate pe birou. Gasesc stiloul verzui. Capacul e inca crapat. Imi amintesc ca alergam spre clasa cand mi-a cazut din buzunar. Intarziam mereu la ore. Si mai mereu, profii treceau cu vederea nazdravaniile mele. Il deschid grijulie si incerc din nou. In zadar. Penita s-a uscat in timp. O fi de vina hartia. Iau alta coala din sertar, dar acelasi rezultat. Zadarnic duc mana la frunte. Tot ce scriu se intuneca de mazgaliturile care-i urmeaza. Nu e o zi buna. Imi tot repet ca nu e cea mai potrivita zi. Hilar, mana incepe sa ma doare. Din nou. E semn ca trebuie sa merg. Ignor comentarii rautacioase atrase de activitatea mea compulsiv-obsesiva.
Ma intorc la birou. Fara sa mai caut scuze iau pixul in mana si caut sa scriu. Mana nu ma mai doare, oboseala am alungat-o politicos pe fereastra. Ma infurii teribil cand vad ca nu scrie. Imi arunc privirea printre foile imprastiate pe birou. Gasesc stiloul verzui. Capacul e inca crapat. Imi amintesc ca alergam spre clasa cand mi-a cazut din buzunar. Intarziam mereu la ore. Si mai mereu, profii treceau cu vederea nazdravaniile mele. Il deschid grijulie si incerc din nou. In zadar. Penita s-a uscat in timp. O fi de vina hartia. Iau alta coala din sertar, dar acelasi rezultat. Zadarnic duc mana la frunte. Tot ce scriu se intuneca de mazgaliturile care-i urmeaza. Nu e o zi buna. Imi tot repet ca nu e cea mai potrivita zi. Hilar, mana incepe sa ma doare. Din nou. E semn ca trebuie sa merg. Ignor comentarii rautacioase atrase de activitatea mea compulsiv-obsesiva.
Stiu doar ca atunci cand ma doare mana de prea mult alb devin
enervant de ambitioasa.
Posted by: Suflet blond
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu