Ciorchine de mai

Clipa devenise neasteptat de bizara. Barul nu mai pastra amprentele realitatii, mai mult nu mai avea nimic palpabil. Totul se amesteca alene, iar in haosul mental creat de paharul cu whisky , contururile intrau unul in altul. Ca si cum timpul s-ar fi ratacit in vreo halta pustie. Intins pe jumatatea dreapta a canapelei din piele din separeu, parea fascinat de muzica ce iesea din acea cutie de plastic rosie, care ilumina palid camera. Ii atrasese atentia inca din primele clipe. Unele din melodii ii incantau urechea, pe altele si le reamintise pe parcurs. Doar muzica ii vibra timpanul, cuvintele pareau a nu mai avea nici o noima.

Pe masuta dreptunghiulara din lemn de brad, paharul plin ochi cu whisky daduse pe laturi. Diferitele forme cu care era acum decorata tablia mesei il smulsera pret de cateva clipe din betia muzicala. Cu degetul aratator dintr-un lac facu o insula, din insula trasa conturul unui cerc, distruse 2 rauri lasand loc apelor unei mari. Isi insusise parca rolul de creator pentru cateva clipe.



 

Cand deodata tonomatul il readuse la propria conditie. In atmosfera intima a separeului pluteau acordurile unei melodii stiute, care ii rascoli o clipa gandurile. Dar cand si unde ? Facu un efort chinuitor sa revada mental locul sau momentul, dar in zadar. Era beat. Si nu se mai mira de nimeni si de nimic. Timpul se dilata. Traseul mainii duse la paharul aflat pe jumatate gol pe masuta din separeu, si pana la propria gura , devenise epuizant si tot mai greoi.

Cu picioarele amortite de placerile betiei, cu trupul coplesit de o durere stinghera, parea ca domina mica incapere cu lumina pala a lampadarului. Nutrea sentimente de afectiune puternica pentru lemnul stacojiu al mesei, pentru intunericul protectiv al separeului. O clipa se intreba unde este si arunca o privire in jur, dar in zadar. Nu gasi nici un element cunoscut. Un bar intr-un oras. Dar care oras? Isi termina bautura. Trebuia sa mai ceara inca unul. Si inca unul. Dar cum? Reflexele ii erau intarziate.

Isi ridica sprancele, uitandu-se fix la tonomat, meditand. Trecura cateva minute, dar pentru el timpul statea in loc. Dar gata. Era momentul sa ia o decizie. Incet, incet planul de atac capatase conturi clare, definite. Va iesi din separeu si va vorbi cu barbatul de dupa bar. Simtea profund ca daca nu va continua sa toarne paharele de whisky scotian pe gat nu va avea curaj. Iar toate planurile sale se vor narui intr-o secunda. Asta era tot ce trebuia sa faca pentru moment.

Se ridica timid, ameteala ii invadase intregul trup. Facu cativa pasi, Inspira adanc si intoarse capul spre coltul stang al separeului. Intimitatea ii fusese destramata. Oglinda crapata, deformata, atarnata de un cui sus pe peretele din fundul incaperii ii dezvalui chipul. Pe care nu si-l recunoscuse pe moment. Par blond, ten alb ca laptele, ochi injectati cu priviri sticloase, trupul plapand acoperit cu un pullover gri tarcat si o pereche de jeansi inchisi la culoare. Era altcineva. Dar cine? Isi inhiba respiratia o clipa. Nu asta dorise. Imaginea degradata a propriul trup il dezgusta. Isi infrana pornirile si facu cale intoarsa. Canapeaua il primi fidela. Memoria isi facu simtita prezenta.

Existase un ieri, si un alaltaieri, si treizeci de ani din viata pana cand descoperise barul. Deodata tresari. Scotoci, cu disperarea unui nebun, prin camera intunecoasa. Gasi haina si rupse cu disperare buzunarul. O cutie cat jumatate de palma se rostogoli pe marmura rece. O hartie mototolita intr-un plic rosu cazu pe canapea. Se linisti. Inca o avea. Planul sau nu era in pericol. Isi pastra inca optimismul pentru acea clipa. Luciditatea il invadase intregul trup. Isi reaminti fiecare detaliu, fiecare cuvant, fiecare spasm. Ochii capatasera viclenia animalului de prada. Puse plicul inapoi in cutiuta si o stranse puternic la piept de parca de acea suprafata neteda de plastic ar fi depins intreaga existenta a omenirii.

Reveni subit la starea initiala. Amorteala bauturii ii inhiba reflexele.

-Poftim bautura.

Vocea calda il readuse in intunecosul separeu. Inima ii tresari. O recunoscu imediat. Multa vreme nu deschise ochii, in speranta ca daca el nu o vede, atunci nu-l va vedea nici ea. O dorinta nevinovata, care dadu gres. Glasul firav si dulce capata si un chip. Nu mai avea nici o indoiala. Sosise clipa. Si totusi, parca ar fi vrut sa o mai amane, macar un pic.

-Esti singur?

-Sigur, spuse, singur.

Parul ii era vopsit in rosu si tenul acoperit de un strat gros de pudra. Era si ea ametita. Se apleca nesigura peste masa lui, puse paharul cu whisky pe tablia mesei si invada canapeaua.

-A fost o vara destul de calda, nu?

- Desigur, vara trebuie sa fie ingrozitor de cald pe aici.

Facea conversatie. O privi, intrebandu-se daca va putea vreodata sa o asimileze lumii separeului. Se indoia.

- Dar, cu siguranta, nu mai cald decat in …si ezita o clipa ….Miami.

 

PS: O prima incercare literara. De altfel, singura.  

 

Posted by Suflet blond