No thanks. Thank you (for nothing)!

Nu ti s-a intamplat macar o data in viata sa tanjesti dupa un biet “Multumesc!” care intarzie sa apara sau, mai rau, nu vine niciodata?

Si apoi cand te gandesti ca e un amarat de cuvant (din cam multe litere, adevaru-i), dar totusi e un singur cuvant, care daca iti este aruncat, oricum il infloresti in mintea-ti infierbantata dupa complimente cu alte zeci de cuvinte de recunostinta sau gesturi de gratitudine (pe care ti le-ai fi dat fara zgarcenie), concluzionezi ca persoana de la care astepti simbolicul mangaiat pe cap ori e prea meschina ca sa-ti recunoasca valoarea si efortul, ori prea puturoasa sa deschida gura sau sa scrie vreo prescurtare a acestui minunat cuvant, ori prea prost educata ca sa urmeze conduita recompensarii dupa fapta ori stana de piatra de uimire ca ai fost atat de bestial de ai reusit asa performanta. :)

 

Cum sa creeze lipsa acestui cuvant premizele unei bune functionari si a unui benevolism in viitoarele tale actiunii, daca stii din capul locului ca esti luat de fraier, slugarnic  sau vesnicul voluntar la acte “caritabile”, fara perspectiva de recunostinta?! Cum sa ma mai ofer eu cu pastilute pentru o colega in dureri dupa ce prima data cand am cazut in plasa-i ca un iepure orb oferindu-i cu amabilitate o pilula, ea mi-a inapoiat tabletele din pozitie semiprofil, fara sa se uite unde aterizeaza atenuatoarele cruntei dureri de cap(ce sa mai zic de banalul “multumesc”)??!!  Deznodamantul: ulterior,la cateva zile dupa, am savurat fiecare clipita cand se zvarcolea de durere, dar nici ca am mai fost asa de marinimoasa!

Sau cum sa mai fiu eu motivata sa fac mancare delicioasa daca comesenii, care s-au infruptat hulpav din preparatele mele facute cu sacrificiul actului creator de durata, nu apreciaza nici cat negru sub unghie sudoarea mea?! Si ma uit cu jind la ei si ma ofilesc asteptand acel simbolic “Multumesc!” de parca mereu mi-am dorit de la viata sa fiu cea mai buna bucatareasa din lume si orice nerecunoastere a acestei calitati ma indispune teribil. Morala: daca nu aud un timid “multumesc!” din coltul buzelor arse de mancarea aburinda, apoi ciuciu haleala - la dieta, frate!!!

 

Da, adevarul e ca nu pot trece asa usor peste mojicia de a nu primi un “multumesc” atunci cand ma spetesc de numai-numai...Un prieten cu o credinta de nezdruncinat a incercat sa ma consoleze si sa-mi spuna ca daca ma astept la multumiri din partea oamenilor, atunci nu o sa-mi vina aprecierea divina si apoi stai si meditezi si-ti spui: “Pe bune, chiar am nevoie sa-mi spuna vreun invidios sau prea-insensibil individ ca eu valorez ceva mai mult de o ceapa degerata?” Pai...No thanks (received)... Thank you(for nothing)! *

 

*A nu se aplica aceasta metoda  celor carora le plac strugurii copti sau care nu sunt la o cura de imbunare si imblanzire a scorpiei din adancuri!!!

 

Posted by L