Din jurnalul unei pofticioase de pauze

Cand ma doare mana de prea mult alb incep sa merg. Cu pasi mici si zgomotosi ma plimb ca bezmetica prin camera. Nu ma opresc decat dupa o jumatate de ora. Nu ma pot abtine sa nu arunc o privire asupra minunatiei din buzunar. Oufff. Dezamagita, imi extind teritoriul. Cuceresc pe rand, bucataria, holul mare, baia si cam 30 de secunde din dormitor. De fapt cred ca a durat mai putin sa-mi tranteasca usa in nas. Recunosc, sunt al naibii de enervanta in perioada asta. Dar la fel de enervant e si parchetul care-mi scartaie sub picioare. Ma linisteste gandul ca ideile bune trebuie muncite fizic.

Ma intorc lasciv la birou. O oboseala amagitoare ma curpinde mieros in brate. Ma lupt din rasputeri sa o alung. Deschid in graba fereastra si o vad cum dispare rusinata. Ma gandesc ca de as reusi sa ma iau in brate singura, m-as scutura strasnic. As fi putin ametita, dar pun ramasag ca as reusi sa ajung in dormitor si sa ies inainte ca usa sa se tranteasca, din nou, in urma mea. Minunatia din buzunar m-ar lauda ca mi-am depasit recordul de ieri.

Maine e o noua zi

“Maine e o noua zi” spunea cu speranta Scarlet O’Hara si… cu toata increderea ca ziua de maine iti va aduce si tie si mie ceva diferit de ziua de azi, am imbratisat remarca si am reusit cu brio sa o strecuram in orice situatie in care “AZI” nu ne-a oferit nimic satisfacator sau am aplicat-o de atatea ori de cate dati cheful sau initiativa nu ne-a dat branci sa actionam pentru binele nostru personal. Dar cu AZI cum ramane? Te-ai gandit vreodata de ce trebuie sa te bucuri ca mai trece o zi din viata ta, in care stai in asteptare si nu te bucuri de orice clipa pe care o traiesti? De ce sa-ti fie greu sa te montezi azi pentru ceea ce vrei sa faci maine si de ce sa nu tii la starea ta de bine incat sa poti profita de AZI de ceea ce ai putea avea maine?

S-ar gasi multe scuze pentru natura asta a noastra expectativa,dar cel mai comod ne e sa dam vina pe ADN-ul nostru care a mostenit in doze mai mari sau mai mici placerea de a ne bucura de clipa traita si de a ne lasa in deriva si de a amana “lucrurile serioase” pe mai tarziu. Nu ti se intampla asta si tie sau eu sunt unicat la capitolul asta?

De ce nu pot spune NU

Buna, numele meu este Zambiluta si nu pot spune „NU”. 

Astazi mi-am dat seama cu stupoare ca am am luat parte la un eveniment pe care in alte conditii l-as fi evitat fara nici o ezitare. Si evitat nu inseamna doar a o lua usor intr-o alta directie, ci inseamna a fugi mancand pamantul. Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc in detaliu la situatia pe care mi-am creat-o si la cate trebuie sa indur pentru faptul ca nu am puterea sa refuz. Mi-am pus sub lupa motivele care ma imping in haosul asta creat tot de mine si am ajuns la o concluzie re-ve-la-toa-re: explicatiile mele vazute prin ochii celorlalti ar parea de-a dreptul ridicole.

De exemplu nu imi place lumina pe partea dreapta si totusi accept sa stau ore in sir nemiscata, sufocata si clocotind in sinea mea doar pentru ca cineva m-a rugat sa facem schimb de locuri (poate vreun iubitor de lumina pe partea stanga).   Nu imi place umiditatea atmosferica pentru ca imi distruge aranjamentele si echilibrul interior (desigur la un nivel superficial, dar chiar si asa...) si totusi accept plimbarile romantice prin ploaie. Nu imi plac gesturile prietenoase din partea persoanelor necunoscute (le gasesc suspecte) si totusi ma complac in relatii pe care nici eu nu le pot cataloga, in conversatii lungi in care aflu povesti de viata complicate si la care nu pot raspunde cu aceeasi deschidere. Dar ce mai conteaza atata timp cat cercul se largeste!