Credinta

Suntem setati sa ne incredem in lucruri minuscule, mijlocii sau mari si sa le renegam cu tarie pe cele care nu corespund standardelor noastre de toleranta si ne patrund cu tupeu si fara beneficii in patratica frumos ingradita sau mai rau, incep sa ne curga prin vene si artere, invadandu-ne si guvernandu-ne toata existenta.

Credem cu tarie in zilele de weekend, in trifoiul cu patru foi, in moneda norocoasa, in prietenul cel mai bun si strasnic edificiu de confesionat, in puterea banului si mai ales in cea a iubirii si a declaratiilor stereotipice si siropoase, in fidelitatea partenerului si in Te IUBESC, in inocenta copilului de langa tine, in cerul senin de primavara si florile imbietor de parfumate, in Mos Craciun si cadourile de sub brad, in lumina optimista a diminetii, in promovari la locul de munca, in premii la loterii, in atingerea catifelata a unei tesaturi de matase, in efectul unui fum de joint cu combinatie alcoolista, in caii putere ai unei masini sport de culoare rosie, intr-un compliment frumos mestesugit si daruit la momentul oportun, in cearcanele dupa o noapte pasionala, in aprecierea copiilor, in puterea miraculoasa de inalbire a unui detergent ieftin, in diamantul de pe mana unei tipe stilate, in centura de siguranta a unui carusel, in capacitatea de a spune “Scuze” sau “Iarta-ma”, in make-up si ale lui efecte miraculoase, in gratuitatea actului dezinteresat de daruire, in raspunsuri neasteptate si reactii spontane, in bunadispozitie si tonus pozitiv mentinut, in lenevia unei zile fara perspectiva, in transparenta sentimentelor, in vise nedescoperite, intr-o ciorbita aburinda pe timp de iarna si un pahar de suc cu gheata vara, intr-o baie cu spuma si multe lumanari aromoterapeutice, in masaje afrodisiatice, in sporturi si activitati degajatoare de adrenalina si dopamina, intr-un pahar de vin dupa o zi de lucru, in acordurile fine ale unei chitari maiestos ciupite de un profesionist, in popcornul rontait fara stres la un film, in doctor, politist, avocat si preot, in planul B, in intelepciunea batranilor, in schimbatul naravului odata cu naparlirea parului, in fertilitatea pamantului, in mirosul de scortisoara, in arta naiva si coloristica idilica a unui tablou impresionist, in tinutul mainii la batranete si inca folosirea apelativului “iubito/iubitule”, in memorie....

Ciorchine de mai

Clipa devenise neasteptat de bizara. Barul nu mai pastra amprentele realitatii, mai mult nu mai avea nimic palpabil. Totul se amesteca alene, iar in haosul mental creat de paharul cu whisky , contururile intrau unul in altul. Ca si cum timpul s-ar fi ratacit in vreo halta pustie. Intins pe jumatatea dreapta a canapelei din piele din separeu, parea fascinat de muzica ce iesea din acea cutie de plastic rosie, care ilumina palid camera. Ii atrasese atentia inca din primele clipe. Unele din melodii ii incantau urechea, pe altele si le reamintise pe parcurs. Doar muzica ii vibra timpanul, cuvintele pareau a nu mai avea nici o noima.

Pe masuta dreptunghiulara din lemn de brad, paharul plin ochi cu whisky daduse pe laturi. Diferitele forme cu care era acum decorata tablia mesei il smulsera pret de cateva clipe din betia muzicala. Cu degetul aratator dintr-un lac facu o insula, din insula trasa conturul unui cerc, distruse 2 rauri lasand loc apelor unei mari. Isi insusise parca rolul de creator pentru cateva clipe.

Pentru cei care iubesc inceputurile

"E frumos orice inceput in dragoste. Si daca orice inceput e frumos, inseamna ca toate inceputurile in dragoste sunt frumoase. N-ar trebui, oare, sa avem mai multe inceputuri?

                                                                                               Elefterie Voiculescu

Rar mi-a fost dat sa intalnesc o persoana care sa nu accepte ca inceputul oricarei iubiri e, pur si simplu, adorabil. Fie ca e vorba de o indragosteala de moment, de o aventura patimasa sau de o iubire adevarata. Si nu cred sa existe vreo inima care sa nu se fi lasat prada acestei trairi.

De inceputurile relatiilor, trecute sau prezente, o sa ne amintim mereu cu zambetul pe buze si o sa fie dor de fiecare in parte. Si asta pentru ca:

No thanks. Thank you (for nothing)!

Nu ti s-a intamplat macar o data in viata sa tanjesti dupa un biet “Multumesc!” care intarzie sa apara sau, mai rau, nu vine niciodata?

Si apoi cand te gandesti ca e un amarat de cuvant (din cam multe litere, adevaru-i), dar totusi e un singur cuvant, care daca iti este aruncat, oricum il infloresti in mintea-ti infierbantata dupa complimente cu alte zeci de cuvinte de recunostinta sau gesturi de gratitudine (pe care ti le-ai fi dat fara zgarcenie), concluzionezi ca persoana de la care astepti simbolicul mangaiat pe cap ori e prea meschina ca sa-ti recunoasca valoarea si efortul, ori prea puturoasa sa deschida gura sau sa scrie vreo prescurtare a acestui minunat cuvant, ori prea prost educata ca sa urmeze conduita recompensarii dupa fapta ori stana de piatra de uimire ca ai fost atat de bestial de ai reusit asa performanta. :)

 

Povesti din microbuz

 

Sunt nascuta intr-un orasel pe care usor il poti strabate de la un capat la altul fara nevoia de a lua o pauza. Stradutele nu iti ofera nici o surpriza, ii recunosti pe toti si le stii povestile de viata pentru ca in multe din ele ai luat parte personal. Nici un mister de dezlegat, nici o privire cu subinteles. Totul  e clar, firesc si previzibil.

 

Surpriza vietii a venit odata cu intrarea la facultate si locuitul intr-un oras in care abia daca iti recunosti vecinul de palier sau doamna de la magazinul pe care il frecventezi zilnic. Va aruncati priviri care spun: ne vedem prea des ca sa introducem si limbajul in contactele zilnice inevitabile. Facand o mica paranteza (fireasca pentru intelegerea fenomenului pe care il voi descrie mai jos), exista o teorie a strainului familiar care spune ca fiecare din noi avem cate o persoana pe care o vedem frecvent dar cu care nu interactionam niciodata. Ne recunoastem din priviri, consideram asta ca facand parte din rutina fiecarei zile si trecem mai departe. Cu toate astea, sansele sa intram intr-o conversatie sunt foarte scazute. Probabilitatea de comunicare creste daca ne intalnim cu strainul nostru familiar intr-un alt context. I se poate  intampla oricui, in oricare moment al zilei.

Casa, dulce casa...

De-a lungul timpului, ‘’acasa’’ a capatat, rand pe rand, conotatii diferite. Pentru fiecare dintre noi ‘’acasa’’ vine cu amintiri placute traite in copilarie si strange sau poate ascunde eul pur, neschimbat odata cu aparitia aproape brusca a maturitatii. Plecam de acasa de cele mai multe ori in ideea de a deveni independenti...orgoliul de a fi devenit oameni mari bate cu pumnii in usa sufletului si dechide ochii pana nu demult dormitand ai mintii.

Si ajungem la punctul pe care ni-l fixam. Studiem, ne gasim un job, ne invartim deodata in alte cercuri, cunoastem oameni multi, diferiti si noi…si ne trezim dezbatand si dezvoltand probleme ale  ‘’oamenilor mari’’. Trecerea e abrupta pe de o parte si totusi, daca privesti din exterior,  nu ai facut decat sa urmezi cursul majoritatii de langa tine. Zilele nu mai difera foarte mult unele de celelalte, ai capatat un supraestimat confort si accepti asa zisa normalitate care-ti pune stapanire. Sigur ca nu e o regula sa se intample asa si sigur ca  aceasta normalite este relativa.

M-a facut mama ROMAN (CA)

M-a facut mama ROMANCA!...Saraca, ea nu e vinovata cu nimic si a facut ce a putut si cum a putut mai bine cu materialul pe care l-a avut, dar contextul cultural, lingvistic si comportamental i-a fost total potrivnic :)

Si cum sa nu ti se umezeasca ochisorii de emotie si mandrie cand te gandesti la natia ta si la ale ei trasaturi inconfundabile cu alte natii civilizate din “lumea buna”?!

Iata ce mi se pare mie unic si minunat la ROMAN:

Cand fericirea cantareste 6 grame

Nu poti intelege astfel de persoane. Nu ai avea cum sa le intelegi, de vreme ce  iti stii valoarea si te pierzi ore in sir in fata oglinzii, mandru-ti de perfectiunea trupului.  Nu astepti sa o faca altcineva in locul tau. Esti mult prea plin de sine si nu cauti sa intelegi ochii inlacrimati ce tocmai ies definitiv din viata ta. Ochii ce, pana mai ieri, te-au privit cu atata drag. Usurinta cu care inchizi usa in urma mea imi ingheata sufletul. Usa la care am batut de atatea zeci de ori cu acelasi suflet cald, inghetat acum.  

„O sa mergem in state amandoi.” Mi-ai spus-o zambind cu aceeasi voce cu care mi-ai urlat in telefon  „ Pleaca, nu te mai vreau in viata mea.”  De ce incercam mereu sa ne amagim cand stim deja ca despartirea e calea sigura spre fericire? Spre fericirea adevarata si nu cea cu care te-ai amagit ani la rand? „Nu stiu cum sa fac sa te scot din inima mea”.  Mi-ai spus-o si tu acum ceva vreme, de parca nu ti se parea ca sufar indeajuns.  Eu inca nu stiu . Dar ma bucur ca macar tu ti-ai gasit raspunsul.

Ganduri la final de an

Am mai ajuns la un final de an si spun asta desconsiderand cu indolenta avertizarile pentru sfarsitul lumii, dar cu convingerea ca nu avem cum sa ne inecam ca tiganul la mal, dupa ce am parcurs atat de glorios aproape inca 355 de zile pe acest mirific taram; ultimele 10 zile sunt sigur date bonus pentru realizarile fabuloase de peste an si pentru ca nu am comis fapte intr-atat de abominabile incat sa plece ingerasii de langa noi.

 

La inceput de fiecare an imi fac o listuta de cateva pagini serioase cu obiectivele de atins pe anul ce inmugureste; am grija sa nu fie realiste deloc si sa-mi conserv dezamagirea drept statusul de fapt al naturii mele si sa ma educ in asa fel incat sa nu ating perfectiunea in mod voluntar si nu pentru ca asa imi iese sau, mai bine zis, nu imi iese.

Relatiile cu rudele capatate - socrii

Suntem asa de diferiti si atat de recunoscatori pentru ca ni s-a oferit aceasta diversitate , dar totusi exista cateva aspecte pe lumea asta care ne uniformizeaza si ne amintesc ca apartinem aceluiasi regn inteligent. Relatia cu rudele prin alianta, mai precis cu SOCRII, sunt peste tot identice, orice ar vrea sa spuna aparentele.

 

Oriunde pe mapamond, se asista la o continua joaca de-a soarecele si pisica, in conditiile in care SOCRUL/SOACRA este cea care tine sfoara soricelului si se joaca cu psihicul lui pana cand “victima” lesina de teama inainte de a-l servi ca cina. Este clar o situatie in care noului venit in familie ii sunt testate cu abilitate toleranta la stres si capacitatea de a prevede orice obstacol in inocente lingvistice.

Sunt visator de profesie.

 

 

Visez adeseori cu ochii deschisi. Iti poti da seama, de obicei, dupa urmele de pe camasa ca am zburdat pe meleaguri colorate intens. Sau dupa schiopatatul sfios si cucuiul ce se zgaieste la trecatori de sub breton. Ma recunosti usor, fara indoiala.

Cand eram copila, visam ca o sa fiu rapita de o banda de pirati. Mare mi-a fost dezamagirea cand am aflat ca piratii sunt doar niste pungasi. In adolescenta, visam ca o sa-mi bata la usa printul pe cal alb. Dar am deschis usa unui nenorocit. Ca tanara femeie visam ca o sa intalnesc un milionar frumos. Dar anii au trecut si milionarul tot nu a aparut.

Nu va ingrijorati. Doar nu mi-am pierdut speranta. Visez in continuare cu ochii laaarg deschisi la acel milionar. Recunosc, sunt o visatoare inraita si daca, vreodata, as da peste vreun anunt ”Angajam visator de profesie” cu siguranta as tabaci multe funduri.

 Dar cum, evident, visez, din nou, ma multumesc  cu statutul de fiinta deteapta. Ce nu ati tras cu urechea la ce se vorbeste prin targ? Visatul cu ochii deschisi e semn de inteligenta. Dovedit. Daca nu ma credeti, aruncati un ochi mai jos

 

http://jurnalul.ro/it/stiinta/visati-cu-ochii-deschisi-e-semn-de-inteligenta-608167.html

 

PS: Daca sunteti curiosi, el e milionarul pe care il astept

Posted by Suflet blond

Profil 360 de grade - Pitipoanca

Se realizeaza in ultima vreme o evolutie cu repeziciune a unei specii care intre alte hotare era inca demult pe cale de extinctie – in prezent disparuta total sau anihilata din radacini cu doze de cultura, corect administrate si in proportii deloc zgarcite: PITIPOANCA.

Cum o recunosti? Intr-adevar, s-ar putea sa ai ceva probleme, dar iti dau un indiciu: este mai sclipitoare decat Calea Lactee si mai kitchoasa decat o icoana cu leduri sau un tablou de bazar cu referinte sonore de cascada susuratoare. Si daca nici atunci nu-ti sare violent in ochi, bazeaza-te pe nasul tau care e derutat rau de tot atunci cand se apropie de ea la o distanta de 5 m! Nu-i nimic! Profita si stai prin preajma-i un pic (in caz ca-ti plac parfumurile ieftine sau din categoria “dulci”) pana te parfumezi si tu de-a binelea din cap pana-n picioare, moca . 

Si nu vei fi nicicum acuzat de furt, ci doar vei iesi in evidenta ca esti un sarantoc si jumatate, fara imaginatie in ale “outfiturilor”, cu gusturi mult prea limitate si dezgustator de discrete. Iar daca o pui sa scrie – atat cat poate si eventual dupa dictare-, o vei identifica cu usurinta dupa inimioarele migalos articulate folosite in loc de virgulite si punctisoare si abundenta de “tz” sau “sh”- ca doar nu vrea sa aiba probleme in a i se intelege ideile sau a i se confunda stilul!

Accesorii pentru suflet

Dimineata... forfota... agitatie ... zarva multa; cativa intarziati  alearga sa ajunga la mijlocul de transport...cei care nu reusesc bat din picior nervosi ca trebuie sa mai astepte o buna bucata de timp pe urmatorul. Aici cu mandrie si fara sa fi depus prea mult efort...ma incadrez si eu. Eiiii si daca tot am ratat autobuzul, incep sa ma uit in jur si implicit la oameni.

Imi plac oamenii...mi se pare ca sunt o sursa inepuizabila de motive, deopotriva hilare si serioase, despre care poti sa vorbesti ore in sir, fara intrerupere. Poti detasat sa faci diferenta intre fetele care mai de care mai aranjate, mai asortate si cochete, si baietii, carora dimineata clar le-a declarat razboi, caci n-au apucat saracii sa-si aranjeze prea bine freza “smiley – iana.”

Cum e sa mergi pe partea gresita a soselei

Cum sunt in Marea Britanie, pacat ar fi sa nu documentez calatoria cu articole, oarecum legate de tara lui Shakespeare si a fotbalului, pentru CB. Nu sunt tocmai in pauza aici, totusi, atat de multe lucruri noi trebuie sa lase si urme pe hartie, macar cateva ...

Saptamana aceasta incepem cu primele impresii:

Love is in the air - la multe sute de metri altitudine, undeva deasupra Bruxelles-ului se infiripa o idila. Protagonistii? Un funny little indian si o focoasa romanca, nascuta undeva in Transilvania. The land of Dracula, spune indianul in timp ce stewardesa ne aduce un chicken curry sandwich. Tanara zambeste strengar si il intreaba daca a facut baie in Gange. Uneori stereotipurile te urmaresc la orice inaltime ...

Sunt adult. Si nu stiu cand s-a intamplat!

Viata ta ajunge intr-un  moment de cotitura. Nici prin gand sa fi crezut ca timpul zboara al naibii de repede. Credeai doar ca e o minciuna gogonata lasata intentionat pe balustrada de la etajul doi. Ehe - doar stai la unu si ai fi in stare sa iei si liftul, daca s-ar putea.  Si, totusi, gogonata minciuna pare sa-ti dea de furca.

 Iti poti da seama din privirile celor ce te inconjoara. E oficiala treaba.  Si e naspa ca te cauti in buzunare, incercand, zadarnic, sa gasesti raspunsul. Si in loc de raspuns, dai peste claia de par de pe picioare. Iti amintesti vag ca erai in camera obscura de camin si cautai un ac. Habar nu aveai cum arata, dar tu cautai de zor. Si iti mai amintesti ca pana mai ieri, maica-ta avea grija de tine.