Sunt nascuta intr-un orasel pe care usor
il poti strabate de la un capat la altul fara nevoia de a lua o pauza. Stradutele
nu iti ofera nici o surpriza, ii recunosti pe toti si le stii povestile de
viata pentru ca in multe din ele ai luat parte personal. Nici un mister de dezlegat, nici o privire cu
subinteles. Totul e clar, firesc si
previzibil.
Surpriza vietii a venit odata cu intrarea la facultate si locuitul intr-un
oras in care abia daca iti recunosti vecinul de palier sau doamna de la
magazinul pe care il frecventezi zilnic. Va aruncati priviri
care spun: ne vedem prea des ca sa introducem si limbajul in contactele zilnice
inevitabile. Facand o mica paranteza (fireasca pentru intelegerea fenomenului
pe care il voi descrie mai jos), exista o teorie a strainului familiar care
spune ca fiecare din noi avem cate o persoana pe care o vedem frecvent dar cu
care nu interactionam niciodata. Ne recunoastem din priviri, consideram asta ca
facand parte din rutina fiecarei zile si trecem mai departe. Cu toate astea,
sansele sa intram intr-o conversatie sunt foarte scazute. Probabilitatea de
comunicare creste daca ne intalnim cu strainul nostru familiar intr-un alt
context. I se poate intampla oricui, in
oricare moment al zilei.
Revenind la experienta mea, am considerat
intotdeauna interesant drumul cu mijloacele de transport in comun: aduce in
acelasi spatiu oameni de toate felurile care au o directie comuna si se
folosesc de acelasi utilaj. Viata intr-un oras strain mi-a adus aproape mii de
oameni cu probleme si experiente diferite pe care nu as putea sa le aflu
niciodata. Asa ca, ce e mai palpitant decat a-ti imagina care e povestea
fiecaruia! Mi-am dezvoltat si imbunatatit analiza de-a lungul anilor astfel
incat astazi o fac involuntar si inconstient cu fiecare din cei cu care impart
autobuzul in fiecare dimineata. Norocul face ca lucram toti in acelasi loc si
astfel am ocazia sa vad zilnic aceleasi fete, sa pot sa imi infirm si sa-mi
confirm parerile la nesfarsit. Tipologiile sunt aceleasi chiar daca fetele sunt
altele. Ii vad dimineata, senini, cu gandul dus departe sau dornici sa isi
impartaseasca cu voce tare experientele din ziua anterioara.
Prima data mi-a atras atentia Viorel (sa
fim intelesi, e numele pe care mi-l inspira prin felul lui de a fi- sper totusi
sa nu le aflu niciodata numele real pentru ca as fi profund dezamagita). Viorel
e proaspat insurat si o iubeste la nebunie pe Mariana (nume inchipuit,
deasemenea). Se pare ca o alegere mai buna nu putea face de vreme ce discutiile
din ultima vreme sunt strict legate de cantitatile de vin consumate la nunta,
de buna dispozitie a invitatilor, de nasi, fini, cumetri, cuscri si toate
inrudirile rezultate prin aceasta minunata alianta. Cunosc in amanunt meniul
pus spre indestulare, dansul cu peripetii si epicul furat al Marianei (aka the
bride). Viorel are o partenera de conversatie recent iesita dintr-o experienta
asemanatoare, Marcela (inutil de spus ca numele e tot fictiv). Marcela stie
foarte bine cum se primesc invitatii, cum se intretine atmosfera si cum discuti
cu ospatarii despre sarmale. Iar muzica trebuie sa atinga sufletul celor tineri
si batrani, deopotriva. Este un punct in care cad mereu de acord.
O alta poveste care mi-a atras atentia
este cea a Georgetei, cunoscuta in cercurile de apropiati cu numele de
Gina/Geta. Refuza sa accepte numele cu care statul o are in evidenta din teama
de a nu fi socotita o Georgeta oarecare. Pentru ca ea nu este oricare, are o
personalitate, are experienta muncii dincolo de granite si stie clar notiunea
de fashion si cercel in buric. Mare amatoare de suvite, Geta are mereu sfaturi
pentru colegele mai tinere si mai sfioase. Spune fara sfiala cuvinte deocheate
pentru ca Poate si pentru ca e femeie emancipata. Imi place Geta, nu se da in
laturi de la nici o discutie, chiar daca a fost sau nu implicata in discutia
respectiva. Este deschisa oricand, mai ales ca experienta o recomanda in a avea
pareri avizate.
Costel in schimb nu e la fel de
prietenos. De cand are smartphone, ii place sa asculte muzica la casti si sa
verifice gazeta sporturilor on-line. Tine cu Steaua. Urmareste evolutia
fiecarui jucator, lucru usor de observat de colegele care stau in piciore langa
scaunul lui. Nu-i place sa fie deranjat de intrebari inutile de genul: cobori
la prima? El are casti si nu ii prea place sa fie intrerupt. Daca esti prins pe
scaunul de la geam, langa Costel, you’re going to have a bad time! Ca sa il
faci atent la intrebarea ta trebuie sa-l atingi usor, si stim ca nimanui nu-i
plac atingerile inoportune. Costel e politicos, nu iti spune ca l-a deranjat, dar
stii foarte bine ca data viitoare va ocupa din start locul de la geam, ca sa
evite orice neplaceri. Nu are prietena si ii place sa petreaca timp calitativ
cu baietii, la calculator. Asta in afara orelor de program, desigur.
Tuturor le place insa Robert: vorbeste
frumos, ofera locul sau fetelor, e sarmant si are un parfum demential. Toata lumea
se bucura cand il vede prezent in mijlocul de transport. Chiar daca nu il
cunoaste nimeni, toti stiu ca daca ai ocazia sa stai in preajma lui esti
special. Te trateaza ca pe un egal si cu siguranta e o gazda buna si in casa
lui. Te serveste cu ce are mai bun, iti ofera o perna moale sa iti odihnesti
spatele si te tine prins in discutii relaxante. Are un caine mare si gratios,
placut si discret, care stie regulile bunului simt. Pacat ca Robert e facut
pentru alte cercuri. Nu te invata prea mult cu el pentru ca in curand va parasi
grupul calatorilor din microbuz si va folosi masina personala. O sa fie un
sofer civilizat, cu sigurata el va fi cel care iti va face semn discret sa
treci strada chiar daca contextul ii da lui prioritate.
Mai este Maria. Ar face o pereche pe
cinste cu Robert. Relaxata, distinsa, o placere de privit. Nu exagereaza
niciodata, nimic din tinuta ei nu e pus la intamplare. O remarci intotdeana in
multime si ea stie asta. Daca o vei ruga vreodata ceva, cu siguranta iti va
zambi si va incerca sa fie amabila. Are o pisica la fel de gratioasa (nu stiu
cum s-ar intelege cu cainele la fel de gratios al lui Robert, dar in asa
atmosfera presupun ca pana si animalele devin fine cunoscatoare ale bunelor
maniere). Are o prietena buna cu care impartaseste aceleasi preferinte si cu
care se sfatuieste in orice decizie ar lua. Nici cu ea nu te obisnui prea mult.
O sa paraseasca nava imediat dupa plecarea lui Robert. Nu neaparat in aceeasi
directie.
Am ramas eu, in vanatoarea mea de povesti
de microbuz. Prefer locul de la geam, imi place la nebunie orasul dimineata sau
seara dupa program. E un deliciu. Imi place mai ales toamna, sunt o mare
admiratoare a culorilor toamnei. In tinuta mea includ intotdeauna galben, maro,
negru, portocaliu, verde. Cateodata albastru, ca cerul toamnei. Imi place sa am
si companie, nu ma dau in laturi de la schimbul de pareri. Dar sa fie conversatii
placute, neaparat. Imi plac povestile si glumele bune. Rad rar si inexplicabil,
dar in sinea mea am o explicatie buna.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu