Imi iubesc platonic vecinii; intr-atat de discret, incat sunt
sigura ca nici nu se prind. La capitolul asta sunt(ei=vecinii) asemeni unei
amante nesigure care doreste la tot pasul mostre de afectiune, caci altfel cum
sa-mi explic permanentele convocari la intrunirile de administratie din fata
blocului, care se fac cu o periodicitate, ce depaseste alte periodicitati
lunare si dorinta avida de a ne lungi la vorba avand ca fitil un simplu “Buna
ziua!”!!! Mimica nu ma ajuta si uite asa sunt antrenata in discutii
interminabile despre dramele altor vecini, care bineinteles nu sunt de fata si
ma rog sa nu fie nici in spatele vizorului.
Nu sunt deloc genul care se bucura de un “small talk”, dar sunt
genul care zambeste cand vorbele nu ma ajuta si asta cred ca da bine. Ma prind
si eu prea tarziu ca trebuie sa-mi schimb tactica. Si o aplic negresit de fiecare
data cand suna cineva la usa. Urmez aceiasi pasi: imi verific agenda: nu astept
pe nimeni! Verific, mergand pisiceste prin propria mea casa, daca nu cumva am
inundatie sau arde ceva-bun! Nici una din calamitatile astea nu mi se intampla
! Atunci pot ignora fara probleme sunetul insistent al soneriei si imi vad in
surdina de ale mele.
Da, am ajuns sa suflu si in iaurt, pentru ca ultimele dati cand am
fost intr-atat de curioasa sa vad cine ma cauta, m-am trezit ca am fost luata
martora la o perchezitie de domiciliu ce a tinut de la ora 6.00 a.m. pana pe la
15.00p.m. si nu a contat pentru nimeni scuze de genul “am serviciu” sau “mi-e
foame” caci atunci cand vine vorba de
probleme asa serioase precum drogurile sau traficul de bomboane “Bucuria”...pazea
! Bineinteles ca nu au gasit nimic, dar asta putea sa le-o spuna dinainte si
vecinii care stiu mereu tot, pentru ca zicala “Peretii au urechi” nu se aplica
niciunde mai bine decat la un neaos bloc.
Si nu a fost nicicum singura situatie cand decizia dintr-o
fractiune de secunda care m-a indemnat sa deschid usa a fost amarnic regretata
ulterior! Intr-o duminica m-am hotarat sa profit de singura mea dimineata
libera si sa stau cu micul dejun la pat – asa cum numai la tv vezi, pentru ca
pe mine mereu ma irita la culme firimiturile in asternuturi si daca e vreo
emisiune interesanta la care ma holbez, sigur imi cade din gura, dar in fine,
de data asta mi-am zis sa traiesc extrem, intr-atat de periculos ca nici nu
m-am schimbat de pijamale! Si am lungit-o asa pana pe la 10, cand am auzit
taraitul soneriei. Cum s-o mai dreg cand rudele sotului de la tara pe care nu
le-am mai vazut de la nunta (in urma cam cu 6 ani) s-au hotarat sa ne faca o surpriza sa ne
calce pragul ?! Tare mi-as fi dorit in clipa aia ca ei sa fie cei surprinsi
atunci cand nu le deschidea nimeni ...
Sa nu mai mentionez si de vecinul pensionar, adept al unei religii
aparte care interzice consumul de
alcool, dar cred ca este notat undeva cu asterix ca nu trebuie consumat in
propria casa de fata cu sotia cicalitoare si cu siguranta mai credincioasa
decat dumnealui, pentru ca domnul gaseste cu inventivitate scapari din aceasta
apriga incorsetare si traditionala “cana de zahar” imprumutata de la vecin, se
transforma intr-un paharel de vin servit la o discutie cu dogme religioase
ignorate de practicanti.
Si lista “avantajelor” de a a avea vecini poate continua,dar cum
sa nu te uiti cu jind dupa casutele alea cocotate pe vreo stanca de munte fara
urma de tehnologie (gen tv, radio, telefon, calculator,etc) dar compensate cu brio de LIVING NEXT DOOR TO
....NOBODY :)
Posted by L
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu