Buna, numele meu este Zambiluta si nu pot spune „NU”.
Astazi
mi-am dat seama cu stupoare ca am am luat parte
la un eveniment pe care in alte conditii l-as fi evitat fara nici o ezitare. Si
evitat nu inseamna doar a o lua usor intr-o alta directie, ci inseamna a fugi
mancand pamantul. Lucrul acesta m-a facut sa ma gandesc in detaliu la situatia
pe care mi-am creat-o si la cate trebuie sa indur pentru faptul ca nu am
puterea sa refuz. Mi-am pus sub lupa motivele care ma imping in haosul asta
creat tot de mine si am ajuns la o concluzie re-ve-la-toa-re: explicatiile mele
vazute prin ochii celorlalti ar parea de-a dreptul ridicole.
De exemplu nu imi place lumina pe partea dreapta si totusi accept
sa stau ore in sir nemiscata, sufocata si clocotind in sinea mea doar pentru ca
cineva m-a rugat sa facem schimb de locuri (poate vreun iubitor de lumina pe
partea stanga). Nu imi place umiditatea atmosferica pentru ca imi
distruge aranjamentele si echilibrul interior (desigur la un nivel superficial,
dar chiar si asa...) si totusi accept plimbarile romantice prin ploaie. Nu imi
plac gesturile prietenoase din partea persoanelor necunoscute (le gasesc
suspecte) si totusi ma complac in relatii pe care nici eu nu le pot cataloga,
in conversatii lungi in care aflu povesti de viata complicate si la care nu pot
raspunde cu aceeasi deschidere. Dar ce mai conteaza atata timp cat cercul se
largeste!
Sunt clar genul de persoana care analizeaza (prea mult ar
spune unii) si care are un motiv pentru toate actiunile pe care le intreprinde.
Dar care se teme in acelasi timp ca motivele sale nu au corespondent in
normalitatea lumii inconjuratoare. Am inceput sa ma gandesc si sa schitez cum
ar arata o zi perfecta, o zi in care normalitatea mea sa zburde nestingherita,
precum zburda iepurele in bataia pustii, fachirul amator intr-un experiment nou
si moleculele in apa clocotia. Ziua mea perfecta ar incepe cu un munte de
saruri minerale extrase dintr-o ciocolata. Fara nici o legatura cu subiectul pe
care il dezbat, desigur, dar e ziua mea perfecta asa ca nu urmaresc un fir
logic al evenimentelor. Apoi ti-as spune Nu: nu vreau sa inspir aer poluat
pentru ca tin ca sinusurile mele fie purificate iar porii mei sa aiba nivelul
optim de deschidere, nu vreau sa imi risipesc rezervele de energie pentru
planurile nimanui pentru ca imi iubesc planurile mai mult, nu vreau sa gust din
portia din care au gustat si altii, nu vreau sa ma asortez cu roz si nu vreau
sa aud povesti de dragoste.
Vreau totusi sa apartin unui grup social. Si
evident vrea ca lumina sa cada pe partea stanga.
Am uitat sa va spun ca sunt o planta
ornamentala, de interior.
Posted by
My imaginary friend
1 comentarii:
grozava planta...si atat de vie...
Trimiteți un comentariu