Am
fost acolo de cateva ori, de mai putine ori m-am intors cu spatele
si-am plecat...Cauti sa intelegi si sa raspunzi de ce-urilor atunci cand
dezamagirile provocate de oameni isi fac simtita prezenta. Probabil ca
si eu am provocat astfel de sentimente, de fapt nu probabil...sigur am
facut asta. Cum am depasit oare situatiile, ce-am spus, cum m-am
revansat?.. Oare am facut ceva in sensul asta? Sau subiectivismul m-a
coplesit si mi-a pus piedica crezand in sinea mea ca nu am gresit
nimanui cu nimic...si atunci de ce sa fi luat atitudine? Cand stii sa
spui ca-ti pare rau...atunci cand chiar iti pare? Sau iti dai seama ca e
prea tarziu si nu o mai faci?...Si cum afli cand e momentul? Care sunt
simptomele..goluri in stomac, intepaturi in deget, te mananca pielea?
Mi-ar trebui un mecanism care sa-mi inregistreze comportamentul si sa ma
avertizeze acut si strident in legatura cu asta, insa realizez ca nu o
sa existe niciodata asa ceva, asa ca nu-mi ramane decat sa apelez la
constiinta. Ma gandesc serios sa nu ma mai judec,sunt un om ca oricare
altul..mi se intampla sa ma aflu in nenumarate circumstante care practic
ma obliga sa reactionez...si o fac, obiectiv, subiectiv ....nu
conteaza, o fac.
Este
foarte adevarat ca atitutdinea poate provoca reactii (adica, cam asa
ar trebui sa se intample....pentru ca daca ma feresc de ceva...sunt
oamenii fara reactii), dar daca este o atitutdine cat de cat asumata
lucrurile care ar putea urma sunt foarte usor de suportat si gestionat.
Si daca stai sa te gandesti...este o reactie in lant...Eu fac – tu vezi –
el crede – NOI judecam si suntem judecati in orice ipostaza, in orice
ce circumstante provocate sau nu cu sprijinul nostru.
Posted by Clara
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu