De ceva vreme sunt fericita

De ceva vreme sunt fericita.  Stiu doar ca m-am trezit  razand  prosteste si am inceput sa profit de fiece minut de parca ar fi ultimul. Tin de mana linistea si ma incanta lucrurile marunte carora le dau acum atentie. Zambesc fara motiv si tanjesc dupa primavara, dupa fluturi, dupa lalele, dupa fustite colorate si picioare bronzate.

De ceva vreme imi incep diminetile cu guerilla si am facut o obsesie  pentru barbatii trecuti de 30. Am o colectie alb/negru de chipuri barboase semnate de fotografi celebri. Diminetile sunt lungi si noptile orgasmice. Si de ajung la urgente in perioada asta e doar consecinta fireasca a supradozei de testosteron. 

Cea mai fericita zi: ziua de salariu

Cand e singura data cand nu urasti ziua de luni?   

Atunci cand coincide cu ziua de salariu.

 

Cand esti cel mai optimist si plin de planuri?

In ziua de salariu, evident.

 

Ce este absolut utopic si paradoxal?

Sa ai inca bani pe card in ziua de salariu.

 

Cand te simti cel mai liber si mai productiv, indiferent de numarul ratelor sau de cel al datoriilor?

Negresit, in ziua de salariu.

Ea a plecat sa caute fericirea

Ea a plecat doar ca te priveasca flamanda cum stai cu capul plecat. Ea a plecat doar ca sa-ti auda vocea tremuranda, soptindu-i ca iti e dor. Ea a plecat caci i-ai deschis usa alergand si nu ai oprit-o. Ea a plecat doar ca te vada cu inima zdrobita pentru o prima oara. Ea a plecat caci sufletu-i tanjea dupa mangaieri. Ea a plecat stiind ca o sa te zvarcolesti in propria durere. Ea a plecat doar ca sa vada cat de sleit de puteri vei fi. Ea a plecat caci stie ca o iubesti cu adevarat cand e absenta. Ea a plecat doar ca sa-si demonstreze ca poate sa traiasca fara tine.

Reputatia

“Caracterul este precum un copac, iar reputaţia precum umbra lui. Umbra este ceea ce credem despre el, dar copacul este cel adevărat” – Abraham Lincoln

 “Reputaţia este caracterul minus ceea ce ai fost prins făcând” –Michael Iapoce .

 “Sub cele mai multe statui zace o reputaţie” – Nicoale Iorga .

  “Reputaţia e o născocire proastă şi înşelătoare; dobândită adesea fără merit şi pierdută fără nicio vină” – William Shakespeare – “Othello”

 

Despre prietenie

Odata am facut marea greseala sa renunt la prietenie in favoarea iubirii. Credeam ca fericirea trebuie sa doara si mi-am refuzat orice simtamant ce ma ademenea  sa gandesc contrariul. Nu stiam atunci ca iubirea adevarata nu iti cere sa renunti la parti din tine, ci te accepta intru-totul. Dar am descoperit curand ca in timp ce iubirea se strecoara sireata pe geam, prietenii nu  inchid  nicicand usa in urma ta, ci o lasa mereu intredeschisa. Cand iubirea capata accente hidoase, imbraca  haina capriciilor si loveste cu manie, prietenia nesocoteste dorintele hulpave si  dojeneste gelozia. Cand iubirea devine un camp de bataie, prietenia iti e adapostul ravnit unde te cuprinde in brate linistea. In timp ce iubirea iti rapeste gandurile, prietenia nu-ti amana judecata . Prietenia iti ofera dezinteresat, pe cand iubirea iti arunca doar resturi.  

Credinta

Suntem setati sa ne incredem in lucruri minuscule, mijlocii sau mari si sa le renegam cu tarie pe cele care nu corespund standardelor noastre de toleranta si ne patrund cu tupeu si fara beneficii in patratica frumos ingradita sau mai rau, incep sa ne curga prin vene si artere, invadandu-ne si guvernandu-ne toata existenta.

Credem cu tarie in zilele de weekend, in trifoiul cu patru foi, in moneda norocoasa, in prietenul cel mai bun si strasnic edificiu de confesionat, in puterea banului si mai ales in cea a iubirii si a declaratiilor stereotipice si siropoase, in fidelitatea partenerului si in Te IUBESC, in inocenta copilului de langa tine, in cerul senin de primavara si florile imbietor de parfumate, in Mos Craciun si cadourile de sub brad, in lumina optimista a diminetii, in promovari la locul de munca, in premii la loterii, in atingerea catifelata a unei tesaturi de matase, in efectul unui fum de joint cu combinatie alcoolista, in caii putere ai unei masini sport de culoare rosie, intr-un compliment frumos mestesugit si daruit la momentul oportun, in cearcanele dupa o noapte pasionala, in aprecierea copiilor, in puterea miraculoasa de inalbire a unui detergent ieftin, in diamantul de pe mana unei tipe stilate, in centura de siguranta a unui carusel, in capacitatea de a spune “Scuze” sau “Iarta-ma”, in make-up si ale lui efecte miraculoase, in gratuitatea actului dezinteresat de daruire, in raspunsuri neasteptate si reactii spontane, in bunadispozitie si tonus pozitiv mentinut, in lenevia unei zile fara perspectiva, in transparenta sentimentelor, in vise nedescoperite, intr-o ciorbita aburinda pe timp de iarna si un pahar de suc cu gheata vara, intr-o baie cu spuma si multe lumanari aromoterapeutice, in masaje afrodisiatice, in sporturi si activitati degajatoare de adrenalina si dopamina, intr-un pahar de vin dupa o zi de lucru, in acordurile fine ale unei chitari maiestos ciupite de un profesionist, in popcornul rontait fara stres la un film, in doctor, politist, avocat si preot, in planul B, in intelepciunea batranilor, in schimbatul naravului odata cu naparlirea parului, in fertilitatea pamantului, in mirosul de scortisoara, in arta naiva si coloristica idilica a unui tablou impresionist, in tinutul mainii la batranete si inca folosirea apelativului “iubito/iubitule”, in memorie....

Ciorchine de mai

Clipa devenise neasteptat de bizara. Barul nu mai pastra amprentele realitatii, mai mult nu mai avea nimic palpabil. Totul se amesteca alene, iar in haosul mental creat de paharul cu whisky , contururile intrau unul in altul. Ca si cum timpul s-ar fi ratacit in vreo halta pustie. Intins pe jumatatea dreapta a canapelei din piele din separeu, parea fascinat de muzica ce iesea din acea cutie de plastic rosie, care ilumina palid camera. Ii atrasese atentia inca din primele clipe. Unele din melodii ii incantau urechea, pe altele si le reamintise pe parcurs. Doar muzica ii vibra timpanul, cuvintele pareau a nu mai avea nici o noima.

Pe masuta dreptunghiulara din lemn de brad, paharul plin ochi cu whisky daduse pe laturi. Diferitele forme cu care era acum decorata tablia mesei il smulsera pret de cateva clipe din betia muzicala. Cu degetul aratator dintr-un lac facu o insula, din insula trasa conturul unui cerc, distruse 2 rauri lasand loc apelor unei mari. Isi insusise parca rolul de creator pentru cateva clipe.

Pentru cei care iubesc inceputurile

"E frumos orice inceput in dragoste. Si daca orice inceput e frumos, inseamna ca toate inceputurile in dragoste sunt frumoase. N-ar trebui, oare, sa avem mai multe inceputuri?

                                                                                               Elefterie Voiculescu

Rar mi-a fost dat sa intalnesc o persoana care sa nu accepte ca inceputul oricarei iubiri e, pur si simplu, adorabil. Fie ca e vorba de o indragosteala de moment, de o aventura patimasa sau de o iubire adevarata. Si nu cred sa existe vreo inima care sa nu se fi lasat prada acestei trairi.

De inceputurile relatiilor, trecute sau prezente, o sa ne amintim mereu cu zambetul pe buze si o sa fie dor de fiecare in parte. Si asta pentru ca:

No thanks. Thank you (for nothing)!

Nu ti s-a intamplat macar o data in viata sa tanjesti dupa un biet “Multumesc!” care intarzie sa apara sau, mai rau, nu vine niciodata?

Si apoi cand te gandesti ca e un amarat de cuvant (din cam multe litere, adevaru-i), dar totusi e un singur cuvant, care daca iti este aruncat, oricum il infloresti in mintea-ti infierbantata dupa complimente cu alte zeci de cuvinte de recunostinta sau gesturi de gratitudine (pe care ti le-ai fi dat fara zgarcenie), concluzionezi ca persoana de la care astepti simbolicul mangaiat pe cap ori e prea meschina ca sa-ti recunoasca valoarea si efortul, ori prea puturoasa sa deschida gura sau sa scrie vreo prescurtare a acestui minunat cuvant, ori prea prost educata ca sa urmeze conduita recompensarii dupa fapta ori stana de piatra de uimire ca ai fost atat de bestial de ai reusit asa performanta. :)

 

Povesti din microbuz

 

Sunt nascuta intr-un orasel pe care usor il poti strabate de la un capat la altul fara nevoia de a lua o pauza. Stradutele nu iti ofera nici o surpriza, ii recunosti pe toti si le stii povestile de viata pentru ca in multe din ele ai luat parte personal. Nici un mister de dezlegat, nici o privire cu subinteles. Totul  e clar, firesc si previzibil.

 

Surpriza vietii a venit odata cu intrarea la facultate si locuitul intr-un oras in care abia daca iti recunosti vecinul de palier sau doamna de la magazinul pe care il frecventezi zilnic. Va aruncati priviri care spun: ne vedem prea des ca sa introducem si limbajul in contactele zilnice inevitabile. Facand o mica paranteza (fireasca pentru intelegerea fenomenului pe care il voi descrie mai jos), exista o teorie a strainului familiar care spune ca fiecare din noi avem cate o persoana pe care o vedem frecvent dar cu care nu interactionam niciodata. Ne recunoastem din priviri, consideram asta ca facand parte din rutina fiecarei zile si trecem mai departe. Cu toate astea, sansele sa intram intr-o conversatie sunt foarte scazute. Probabilitatea de comunicare creste daca ne intalnim cu strainul nostru familiar intr-un alt context. I se poate  intampla oricui, in oricare moment al zilei.

Casa, dulce casa...

De-a lungul timpului, ‘’acasa’’ a capatat, rand pe rand, conotatii diferite. Pentru fiecare dintre noi ‘’acasa’’ vine cu amintiri placute traite in copilarie si strange sau poate ascunde eul pur, neschimbat odata cu aparitia aproape brusca a maturitatii. Plecam de acasa de cele mai multe ori in ideea de a deveni independenti...orgoliul de a fi devenit oameni mari bate cu pumnii in usa sufletului si dechide ochii pana nu demult dormitand ai mintii.

Si ajungem la punctul pe care ni-l fixam. Studiem, ne gasim un job, ne invartim deodata in alte cercuri, cunoastem oameni multi, diferiti si noi…si ne trezim dezbatand si dezvoltand probleme ale  ‘’oamenilor mari’’. Trecerea e abrupta pe de o parte si totusi, daca privesti din exterior,  nu ai facut decat sa urmezi cursul majoritatii de langa tine. Zilele nu mai difera foarte mult unele de celelalte, ai capatat un supraestimat confort si accepti asa zisa normalitate care-ti pune stapanire. Sigur ca nu e o regula sa se intample asa si sigur ca  aceasta normalite este relativa.

M-a facut mama ROMAN (CA)

M-a facut mama ROMANCA!...Saraca, ea nu e vinovata cu nimic si a facut ce a putut si cum a putut mai bine cu materialul pe care l-a avut, dar contextul cultural, lingvistic si comportamental i-a fost total potrivnic :)

Si cum sa nu ti se umezeasca ochisorii de emotie si mandrie cand te gandesti la natia ta si la ale ei trasaturi inconfundabile cu alte natii civilizate din “lumea buna”?!

Iata ce mi se pare mie unic si minunat la ROMAN:

Cand fericirea cantareste 6 grame

Nu poti intelege astfel de persoane. Nu ai avea cum sa le intelegi, de vreme ce  iti stii valoarea si te pierzi ore in sir in fata oglinzii, mandru-ti de perfectiunea trupului.  Nu astepti sa o faca altcineva in locul tau. Esti mult prea plin de sine si nu cauti sa intelegi ochii inlacrimati ce tocmai ies definitiv din viata ta. Ochii ce, pana mai ieri, te-au privit cu atata drag. Usurinta cu care inchizi usa in urma mea imi ingheata sufletul. Usa la care am batut de atatea zeci de ori cu acelasi suflet cald, inghetat acum.  

„O sa mergem in state amandoi.” Mi-ai spus-o zambind cu aceeasi voce cu care mi-ai urlat in telefon  „ Pleaca, nu te mai vreau in viata mea.”  De ce incercam mereu sa ne amagim cand stim deja ca despartirea e calea sigura spre fericire? Spre fericirea adevarata si nu cea cu care te-ai amagit ani la rand? „Nu stiu cum sa fac sa te scot din inima mea”.  Mi-ai spus-o si tu acum ceva vreme, de parca nu ti se parea ca sufar indeajuns.  Eu inca nu stiu . Dar ma bucur ca macar tu ti-ai gasit raspunsul.

Ganduri la final de an

Am mai ajuns la un final de an si spun asta desconsiderand cu indolenta avertizarile pentru sfarsitul lumii, dar cu convingerea ca nu avem cum sa ne inecam ca tiganul la mal, dupa ce am parcurs atat de glorios aproape inca 355 de zile pe acest mirific taram; ultimele 10 zile sunt sigur date bonus pentru realizarile fabuloase de peste an si pentru ca nu am comis fapte intr-atat de abominabile incat sa plece ingerasii de langa noi.

 

La inceput de fiecare an imi fac o listuta de cateva pagini serioase cu obiectivele de atins pe anul ce inmugureste; am grija sa nu fie realiste deloc si sa-mi conserv dezamagirea drept statusul de fapt al naturii mele si sa ma educ in asa fel incat sa nu ating perfectiunea in mod voluntar si nu pentru ca asa imi iese sau, mai bine zis, nu imi iese.

Relatiile cu rudele capatate - socrii

Suntem asa de diferiti si atat de recunoscatori pentru ca ni s-a oferit aceasta diversitate , dar totusi exista cateva aspecte pe lumea asta care ne uniformizeaza si ne amintesc ca apartinem aceluiasi regn inteligent. Relatia cu rudele prin alianta, mai precis cu SOCRII, sunt peste tot identice, orice ar vrea sa spuna aparentele.

 

Oriunde pe mapamond, se asista la o continua joaca de-a soarecele si pisica, in conditiile in care SOCRUL/SOACRA este cea care tine sfoara soricelului si se joaca cu psihicul lui pana cand “victima” lesina de teama inainte de a-l servi ca cina. Este clar o situatie in care noului venit in familie ii sunt testate cu abilitate toleranta la stres si capacitatea de a prevede orice obstacol in inocente lingvistice.