Cand ma doare mana de prea mult alb incep sa merg. Cu pasi mici si
zgomotosi ma plimb ca bezmetica prin camera. Nu ma opresc decat dupa o jumatate
de ora. Nu ma pot abtine sa nu arunc o privire asupra minunatiei din buzunar.
Oufff. Dezamagita, imi extind teritoriul. Cuceresc pe rand, bucataria, holul
mare, baia si cam 30 de secunde din dormitor. De fapt cred ca a durat mai putin
sa-mi tranteasca usa in nas. Recunosc, sunt al naibii de enervanta in perioada
asta. Dar la fel de enervant e si parchetul care-mi scartaie sub picioare. Ma
linisteste gandul ca ideile bune trebuie muncite fizic.
Ma intorc lasciv la birou. O oboseala amagitoare ma curpinde
mieros in brate. Ma lupt din rasputeri sa o alung. Deschid in graba fereastra
si o vad cum dispare rusinata. Ma gandesc ca de as reusi sa ma iau in brate
singura, m-as scutura strasnic. As fi putin ametita, dar pun ramasag ca as
reusi sa ajung in dormitor si sa ies inainte ca usa sa se tranteasca, din nou,
in urma mea. Minunatia din buzunar m-ar lauda ca mi-am depasit recordul de
ieri.
